Ziua Satului Bodrog se sărbătoreşte în 15 august
Foştii locuitori ai satului Bodrogu Vechi, precum şi toţi cei interesaţi de mica localitate aparţinătoare oraşului Pecica, se vor aduna pentru a patra oară, de Sfânta Maria, sărbătoarea de suflet a bodroganilor.
Întâlnirea Fiilor Satului se va desfăşura miercuri, 15 august, în ziua Adormirii Maicii Domnului. Programul începe la ora 10 cu slujba festivă la Mănăstirea Hodoş-Bodrog şi continuă cu:
12:00 – „Comori uitate” – expoziție etnografică şi gastronomică
13:30 – Primirea oaspeţilor, deschiderea festivă
14:00 – Parastasul de pomenire a eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale
14:30 – Omagiu eroilor satului – invitat: Colonel (rezervă) Constantin C. Gomboş,
membru în Consiliul Naţional de organizare a Centenarului, Alba Iulia, 2018
15:00 – Masa amintirilor – moment de socializare
15:30 – Festivalul Tăiţeilor, ediţia a II-a
16:00 – Moment cultural: lansare de carte, revista „Almăjul” – număr aniversar
16:30 – Program artistic. Hora bodroganilor
18:00 – Acordarea de diplome.
Organizatorul principal, prof. Delia Chevereşan, aşteaptă cu drag toţi cei interesaţi.