Victorie pentru noua echipă de fotbal amator a oraşului (GALERIE FOTO)
Stadionul Progresul a găzduit, luni seara, un meci de fotbal amator între o echipă locală şi una din Arad.
Echipa pecicană s-a antrenat prima dată chiar înainte de joc, sub coordonarea directorului Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr”, prof. Daniel Toth, fiind formată din foşti sau actuali sportivi, ori iubitori de fotbal, printre care şi trei actuali elevi ai liceului, portar fiind chiar primarul Petru Antal, cel care apără şi în echipa locală de old boys.
Lotul a fost format din: Alexandru Zaharia (fundaș dreapta), Ciprian Tușer (fundaș central), Ciprian Raicovici (fundaș central), Cosmin Lipitor (fundaș stânga), Daniel Zaharia (mijlocaș dreapta), Lucian Morea (mijlocaș central), Lucian Mocanu (mijlocaș central), Mihai Corsenți (mijlocaș stânga), Alexandru Borcea și Petre Muraru (atacanți).
Au mai intrat pe parcursul meciului și jucătorii: Cosmin Lacsan (fundaș dreapta), Vlad Sătmărean (mijlocaș central), Beniamin Pop (mijlocaș dreapta), Robert Bănățan (fundaș stânga) și Andrei Matyus (mijlocaș central).
Echipa adversă a fost formată din angajaţi ai firmei de transport Pito Trans, printre care şi foşti jucători ai Atletico Arad.
Meciul planificat iniţial pentru două reprize de câte 30 de minute a fost prelungit cu încă o repriză, atmosfera fiind una degajată, participanții bucurându-se de mişcare şi de joc – a explicat căpitanul echipei locale, Alexandru Zaharia.
Partida Pecica – Pito Trans, arbitrată de Alin Eugen Bora, s-a terminat cu victoria gazdelor, cu scorul de 6-5, prin golurile marcate de Daniel Zaharia (1), Alexandru Borcea (3), Mihai Corsenți (1) și Lucian Morea (1).
Echipa pecicană a fost susţinută din tribune şi de pe marginea terenului de câțiva spectatori, printre care prof. Mircea Suciu și susținători din corul liceului pecican.
Asistența medicală a fost asigurată de către Mihaela Dudaș Donică și Adrian Codoș (student la medicină în anul III).
Fotbaliştii amatori pecicani vor juca data viitoare la Arad, revanşa .
Fotografii: Sorin Dan Cârstea