Viață de minoritar în Cercul Arctic (GALERIE FOTO)

– Fără limba noastră cine am fi? Norvegieni, ca toți ceilalți – rezumă esența activității lor de zi cu zi profesorul școlii din Olmmáivákki (Manndalen), din nordul țării scandinave.

Într-o dimineaţă înnorată de luni e sărbătoarea uneia dintre cele mai vechi popoare indigene din Europa, astfel că profesorii și elevii ies în valea înzăpezită din spatele școlii pentru arborarea drapelului.

Răsună imnul sami, copiii de grădiniță cântă, după care au loc activități legate de identitatea națională: discută, gătesc și învață să arunce cu lasoul.

Cei mai mari dintre elevi se retrag în corturile care se disting de la distanță în peisajul alb. În mijlocul lavvu-ului arde focul, iar tinerii ascultă, la o ciocolată caldă, legenda povestită de profesorul îmbrăcat în straie populare.

Comuna Gáivuotna – Kåfjord – Kaivuono are puțin peste 2000 de locuitori dar este oferit ca exemplu în ceea ce privește drepturile minorităților etnice: în 1992 a fost printre primele care a intodus limba sami în administrația publică, urmată de dialectul finlandez kven.

– Acum mulți sunt mândri de rădăcinile lor, poartă gákti (costumul popular) – explică viceprimarul Britt Pederson.

Conform recensământului din 2021, din 27,2% din populația zonei se declara sami; în nord, mai multe de jumătate, iar în județul vecin din sud, unul din cinci.

Decizia de acum trei decenii a administrației locale a dezbinat comunitatea: sunt persoane, care nici acum nu vorbesc între ele, în timp ce în alții tocmai asta a trezit simțul identității etnice.

În timp ce persoane rămase necunoscute până astăzi au împușcat și stropit cu vopsea, peste noapte, indicatoarele rutiere trilingve, localnici trecuţi de prima tinerețe au început să fie interesați de cultura strămoșilor lor.

Timp de secole, statul a dus o politică de asimilare forțată a populației sami, pentru a crește „buni norvegieni”. Nu au avut voie să își folosească limba în educație, li s-a interzis religia, li s-au redenumit localitățile și nu au putut purta costumul tradițional.

Din cauza aceasta, în multe familii părinții nu au transmis mai departe limba maternă, nu au vrut ca și copii lor să aibă parte de același sentiment de rușine și de excludere din societate.

Clădirea în stil tipic scandinav din spatele școlii este sufletul comunității: elevii iau aici masa în fiecare zi, funcţionează o sală de spectacole și o bibliotecă, alături de birouri ale parlamentului sami.

Poiana situată mai jos servește ca loc de desfășurare a Festivalului de muzică aborigenă Riddu Riddu.

– A început ca un grătar între prieteni în vara anului 1991, acum primim mii de oameni, la concerte, discuții, proiecții de filme. Avem și un festival pentru copiii, cu activități tradiționale – descrie producătorul Stian Pedersen evenimentul în aer liber finanțat din bugetul de stat și cel local.

Gastronomia este, de asemenea, parte integrantă a culturii sami. Svein Oddvar Leiros, managerul Centrului pentru Popoarele Nordice, fost primar, are reputația de bun bucătar. Prezintă cu mândrie filmarea în care pregătește o delicatesă: ciorbă de ren cu găluște de icre și fulgi de ovăz, apoi vorbește despre preparatele specifice bucătăriei sami, gătite în principal din carne de ren, pește, cartofi, rădăcinoase și fructe de pădure.

Poporul estimat la 80 000 de persoane locuiește pe teritoriul a patru țări, aproape două treimi dintre ei în Norvegia, unde alcătuiesc doar puțin peste un procent din populație. 10 localități formează teritoriul administrativ de limbă sami. Face parte din familia limbilor fino-ugrice, alături de finlandeza sau maghiara, fiind foarte diferită de norvegiana, de origine germanică.

Constituția obligă statul la protejarea și dezvoltarea limbii, culturii și modului de viață al poporului declarat indigen. Toți elevii norvegieni învață despre istoria, cultura lor, iar ei pot alege să studieze sami ca prima, a doua sau a treia limbă aleasă.

Mikkel Mathisen și Karstein Johann Marthinsen au 17 ani și învață la liceul aflat la o oră cu mașina. Comuna lor natală le oferă o bursă lunară pentru a continua studiul limbii materne, dar cel de al doilea dintre ei a renunțat, având deja prea multe materii în orar.

– Etnia nu este un subiect între noi. Nu este o școală mare, dar e colorată, nimeni nu se leagă dacă purtăm costumul popular de sărbători – prezintă schimbarea de atitudine liderii consiliului tinerilor.

Copiii fac cunoștință cu multiculturalismul de la vârstă fragedă: Arne Steinnes și Lisa Mari Nilsen prezintă cu entuziasm colecția bogată de cărţi, în mai multe limbi, de la biblioteca comunală și preferatul micuților de grădiniță: ursulețul de pluș cu ochelari de soare, care poate „vorbi” în norvegiană, sami și kven.

– Pe durata pandemiei am dus cărțile la domiciliu, iar acum mergem, mai multe zile pe săptămână, la grădinițele și școlile din zonă cu biblioteca mobilă. Primim reacții foarte pozitive – explică mândru bibliotecarul purtând tricoul cu mesajul „Superputerea mea? Sunt kven”.

În Centrul Popoarelor Nordice funcționează și „casa limbii” (Giella Siida), unde oricine poate învăța limba sami, indiferent de vârstă. Merg des în excursii, gătesc, pescuiesc, deoarece prin interacțiunea umană se învață mai ușor o limbă.

Vremurile erau diferite în tinerețea lui Inger Ellen Baal, care a împlinit 92 de ani. Modul de viață și mijloacele de trai ale familiei sale au fost puse în pericol atunci când s-a construit o hidrocentrală aproape de locul de pășunat al renilor lor.

Se bucură de respect din partea comunității, este protagonista unui film documentar și e prezentă la toate evenimentele importante unde evocă cu trăire lupta pentru drepturile sami.

Fiul său a fost unul dintre cei care au făcut greva foamei, timp de o lună, în fața parlamentului din Oslo, în anii 1970, împotriva hidrocentralei prevăzute a fi construită pe râul Alta.

„Lasă râul să trăiască” (Ellos eatnu – La elva leve) este titlul filmului prezentat în ianuarie în cinematografele norvegiene despre protestele de amploare ale comunității sami și ale ecologiștilor împotriva proiectului de amploare.

Mișcarea transformată în activism etnic a dus la organizarea comunității indigene și a avut ca rezultat, în anii 90, recunoașterea drepturilor lor.

Casele de lemn stau răsfirate de o parte și de cealaltă a drumului E6 care străbate Norvegia din sud spre nord: toate s-au construit după cel de al doilea război mondial, germanii incendiind așezările în urma lor.

După o oră de mers ajungem la pensiunea rustică cu vedere la fjorduri. Flăcările se ridică în mijlocul variantei la scară mare a cortului tradițional și ni se servește bidos-ul asemănător ciorbei de cartofi.

– Am făcut varianta de la nuntă, cu mai multă carne de ren – ni se destăinuie gazda.

Vântul puternic din nord mișcă cortul-cupolă în timp ce fata gazdei interpretează yoik-urile ei preferate.

Conform tradiției, fiecare copil sami primește un cântec personal, asemănător vocalizei sau unei incantații, pe care îl poartă întreaga viață. Când ieșim din cort, cerul înseninat este străbătut de lumini nordice.

– Trebuie să rugăm natura și să credem că ne va asculta – sunt convinși membrii comunității. Legătura lor cu astrele, munții, pădurile și tot ceea ce îi înconjoară se reflectă și în faptul că au peste două sute de cuvinte referitoare doar la zăpadă.

Proprietarul pensiunii deține o turmă de 3000 de reni, dar estimările arată că doar unul din șase sami se mai ocupă de creșterea animalelor, pe care le conduc la păscut cu sănii motorizate.

Din noiembrie până în februarie sosesc aici autobuze cu turiști din toate țările, care vânează aurora borealis, iar mulți dintre ei ajung să cunoască și cultura sami.

Directorului general al comunei Kåfjord spune că nu toți angajații municipalității vorbesc limba sami, dar comunicarea oficială este multilingvă.

– Facem tot ce depinde de noi!

Comuna Gáivuotna – Kåfjord – Kaivuono, Norvegia

* Reportaj realizat în cadrul programului de formare axat pe problematica împuternicirii grupurilor minoritare, organizat de Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) și susținut de Asociația Norvegiană a Autorităților Locale și Regionale (KS).