
Târg de Paște, de o zi
Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica invită toți pecicanii la primul Târg de Paște, organizat în Miercurea Mare, în curtea școlii, începând cu ora 16.
Cadrele didactice și elevii liceului pecican promit un eveniment plin de culoare, tradiție și voie bună.
„În acest fel dorim să sărbătorim, anticipat, Ziua Școlii și să deschidem porțile liceului pentru copiii care doresc să facă parte din această comunitate devenind sau continuând să fie elevi ai școlii noastre în anul școlar următor” – spune conducerea liceului.
Elevii de gimnaziu și liceu, alături de cadrele didactice, așteaptă toți pecicanii cu decorațiuni pascale realizate manual, produse tradiționale și bunătăți de casă, surprize muzicale și momente artistice, activități creative și multe zâmbete dăruite cu suflet.
Produsele expuse vor putea fi achiziționate, iar sumele adunate vor fi folosite pentru amenajarea unei săli de clasă. Participanții vor putea face și donații în an acest scop.
Evenimentul este dedicat întregii comunități: părinților, bunicilor, prietenilor, autorităților locale, partenerilor și tuturor celor care doresc să simtă spiritul sărbătorilor pascale și să susțină talentul și implicarea elevilor pecicani.
