Sprijin pentru participare pecicană la Campionatul Mondial al Ciobăneștilor Belgieni
Pecicanul Tóth Attila, proprietarul şcolii de dresaj şi al pensiunii canine Kalypsoland din Turnu, doreşte să reprezinte şi în acest an oraşul şi România la Campionatul Mondial al Ciobăneștilor Belgieni – FMBB ( Federation Mondiale Berger Belge).
Echipa României la acest prestigios concurs, care va avea loc în perioada 6 – 12 mai, la Pisek, în Republica Cehă, așteaptă sprijinul tuturor celor apreciază dresajul canin.
„Sunt mândru să fac parte din echipa IGP România. Anul trecut am participat la cupa FMBB şi la cea Federaţiei Chinologice Internaţionale (FCI) şi sperăm să putem fi prezenţi şi la ediţia din acest an” – a declarat Tóth.
Echipa României poate fi sprijinită prin achiziţia unui tricou creat în acest sens, la preţul de 50 de lei. Printre cei care au contribuit deja se numără primarul Petru Antal şi viceprimarul Miodrag Stanoiov. Detalii la dresorul pecican, personal sau pe Facebook.
În vârstă de 30 de ani, Tóth Attila a fost cunoscut de o ţară întreagă în aprilie 2018, atunci când a făcut spectacol la emisiunea „Românii au talent” de pe PRO TV şi în toamna anului 2015, când a ajuns în finala concursului „Ham Talent” de la Antena 1.