Sportul, întotdeauna o prioritate pentru administrația locală
Evenimentul petrecut la finalul săptămânii trecute poate părea banal, dar acesta a demonstrat că eforturile depuse de sportivi și de administrația locală au netezit drumul spre performanțe superioare.
Pentru un observator din afara fenomenului fotbalistic, o promovare din liga a cincea în liga a patra poate părea ceva lipsit de importanță, dar pentru Progresul Pecica înseamnă o consolidare a proiectului sportiv așezat pe temelii solide.
Astfel, juniorii pecicani care se pregătesc zi de zi și visează să joace la echipa mare din liga a treia, vor avea ocazia să evolueze într-o competiție unde au parte de adversari mult mai valoroși decât pe terenurile din liga a cincea și unde vor putea fi pe teren, față în față, cu jucători cu experiență în ligile superioare.
”Pe toți ne-a bucurat enorm această promovare a echipei secunde a Progresului în liga a patra. În urmă cu mulți ani, am ales să muncim eficient, fără grabă, să investim permanent în baza materială și în tinerii fotbaliști, iar lucrul acesta se vede. S-a mai realizat un sprijin important pentru echipa mare, iar scopul nostru principal, acela de a crește fotbaliști, își arată roadele. În maxim 3-4 ani, echipa mare va fi formată în majoritate din jucători pecicani, sunt sigur de asta.” (Petru Antal, primarul orașului Pecica)
De altfel, primarul Petru Antal a declarat de multe ori că sportul va fi o prioritate a administrației sale.
Evident cele mai multe eforturi sunt canalizate către fotbal, unde Progresul Pecica a avut parte în acest an de cel mai bun sezon din istorie, încununat cu locul 1 în play-out și participarea în grupele Cupei României.
Acolo, pecicanii au întâlnit două echipe din Superligă, Petrolul Ploiești și Hermanstadt, dar și pe câștigătoarea surprinzătoare a competiției, Corvinul Hunedoara.
De asemenea, Progresul Pecica a dat o lovitură importantă de imagine la nivel națioal prin câștigarea concursului Bate Cupa, difuzat de canalul Prima TV.
Tot primarul ne asigură că investițiile vor continua: ”Lucrăm la terenul din Turnu, sat aparținător de Pecica, unde vom avea o bază sportivă frumoasă, care va putea găzdui fără probleme jocuri în liga a patra, sau chiar a treia dacă va fi cazul. Terenul doi, cel de antrenament de la stadion, va suferi o transformare importantă. Îl vom face sintetic și va avea și nocturnă. De asemenea, vom continua modernizările la stadion, astfel încât într-un viitor apropiat să putem organiza jocuri de liga a doua. Sper ca băieții să ne oblige la investiții prin rezultatele lor. Ați văzut că se poate! Cel mai bun exemplu este câștigătoarea cupei, Corvinul Hunedoara, echipă pe care am întâlnit-o în grupe în acel meci disputat la Oradea.”
Speranțele și dorințele pentru viitor sunt frumoase, dar acestea cu siguranță nu ar fi fost posibile dacă la timpul potrivit nu se investea serios în Centrul de Copii și Juniori. Acesta beneficiază de o clădire separată, renovată și dotată cu toate cele necesare, vestiare și birouri administrative, astfel încât să nu încurce cu nimic activitatea seniorilor. Clubul a reușit să atragă câțiva antrenori pecicani, foarte pasionați de fenomen, și să ofere copiilor posibilitatea de a învăța tainele sportului rege fără ca părinții să plătească taxe. Un lucru rar întâlnit în fotbalul românesc!
Odată bazele piramidei puse la punct, rezultatele nu au întârzâiat să apară. În acest moment clubul are șase grupe permanente, iar la antrenamente participă peste 150 de copii. Frecvent în cele două echipe de seniori evoluează ca titulari sau rezerve jucători localnici formați de propriul centru.
Centrul de Copii și Juniori lucrează inclusiv la imagine, un prim pas fiind pagina proprie de Facebook (se numește simplu – ACS Progresul Pecica Centrul de Copii și Juniori) unde este prezentată pe larg activitatea grupelor.
Daca la fotbal, pecicanii sunt pe un drum bun iar rezultatele încep să apară într-un mod natural, și celelalte sporturi care se practică în oraș au parte de atenție.
Recent, cu ocazia Zilelor Orașului a avut loc tradiționalul simpozion al radioamatorilor. Radioclubul pecican YO2KBB ne-a obișnuit an de an cu rezultate excelente, iar tradiția continuă.
La sala mare de sport au loc în fiecare săptămână antrenamente de handbal și baschet, atât pentru fete cât și pentru băieți. În fiecare an, la handbal, se organizează Zilele Handbalului Pecican, competiție care adună foarte multe echipe juvenile.
La fel, la baschet, copiii pecicani sunt parte a echipelor BC Valbon ce participă în competițiile specifice naționale, la Pecica disputându-se mai multe partide amicale. La sala mică de sport, pecicanii pot practica atât karate, cât și judo sau box.
Un sport care a prins foarte bine în rândurile tinerilor pecicani este șahul. AS Șahistul Pecica a obținut prin sportivii săi rezultate remarcabile în ultimii ani, prin participarea la campionatele naționale dar și la competiții internaționale. Munca începută acum câțiva ani își arată roadele.
De asemenea, trebuie menționat că în fiecare an, în luna iulie, primăria susține financiar deplasarea copiilor care doresc să învețe tainele înotului. În acest sens, există o colaborare strânsă cu profesorul Martin Liptak, care an de an învață să înoate copiii din Pecica, Turnu și Sederhat. Cursurile se desfășoara la Arad, la noul bazin din Subcetate.
Practicarea sportului este esențială pentru sănătate, iar la Pecica acest lucru s-a înțeles foarte bine. Rând pe rând, practicanții de sporturi diferite au găsit la Pecica un loc unde administrația locală este aproape de sportivi prin asigurarea infrastructurii necesare și chiar susținerea participării la competiții.
Mai mult de atât, pistele de biciclete din oraș sunt bine întreținute și se dorește extinderea numărului de kilometri prin accesarea unei finanțări europene.
”Cât voi fi eu primar, sportul va fi o prioritate. Mă consider om de sport, am practicat și practic în continuare diferite sporturi în fiecare săptămână și vă asigur că nu ne vom opri aici. Voi încuraja orice pecican să facă mișcare și vom susține orice entitate sportivă ce are ca scop pregătirea copiilor pecicani în tainele sporturilor.” a încheiat edilul pecican, fost jucător și anternor al Progresului.
Dan PATAȘ