https://pecicanews.ro/
Spectacol de Crăciun la Şcoala Gimnazială nr. 2, cu poezii, scenete şi dansuri (GALERIE FOTO)

Spectacol de Crăciun la Şcoala Gimnazială nr. 2, cu poezii, scenete şi dansuri (GALERIE FOTO)

Magia sărbătorilor de iarnă a îmbrăcat forma sufletelor de copii.

Ciclul gimnazial, secția română, a Şcolii Gimnaziale nr. 2 Pecica a organizat un frumos spectacol de Crăciun, un eveniment artistic la care au participat aproximativ 100 de elevi, aplaudați de un public numeros format din părinți, bunici și cadre didactice.

Prezentatoarea serii a fost prof. Denisa Kocsis, directoarea Kocsik Krisztina a urat sărbători fericite tuturor, elevii fiind pregătiți şi coordonați de diriginții: Bölöni Péter, Anita Stoicovici, Petronela Ilica şi Diana Căciulă, cu ajutorul profesoarelor: Emanuela Corina Botea, Beatrice Kovacs-Bogaromi şi Ramona Rusu.

Pe lângă tradiționalele colinde și ,,Sceneta nașterii lui Iisus’’, elevii au adus în fața publicului și obiceiuri străvechi, dar și un spectacol de ritm, eleganță și culoare prin dansul modern, vals și recitalul de instrumentele muzicale, care au încântat publicul.

Cadrele didactice organizatoare își propun ca în fiecare an să aducă în scenă elevii talentați ai școlii și să îi promoveze prin diferite momente artistice.

Colectivul profesoral al şcolii aduce mulțumiri copiilor pentru muncă și seriozitate și, nu în ultimul rând părinților, care le sunt mereu alături.

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )