
„Răsună toaca dorului de cer“
În după-amiaza însorită a Duminicii Floriilor ortodoxe (25 aprilie), în spațiul generos din curtea Bisericii Ortodoxe Nr.1 „Sfinții Trei Ierarhi” Pecica, s-a desfășurat un eveniment inedit care merită cunoscut și apreciat.
Prima ediție a concursului de bătut toaca a adunat un număr de 25 de participanți, copii dornici să-și etaleze talentul și să fie premiați.
Inițiativa Parohiei a fost bine primită și s-a derulat după slujba de vecernie, începând cu ora 17, după o impecabilă organizare. Curtea primitoare a bisericii a găzduit copiii participanți, părinți și susținători ai acestora, oameni ai bisericii (slujitori și voluntari) care s-au mobilizat exemplar pentru a spori atmosfera de sărbătoare.
La loc de cinste, pe aviziere, au fost expuse lucrări ale copiilor care participă la orele de religie din biserică, iar în vecinătate iepurașii, și ei un simbol al sărbătorilor pascale.

Moderator a fost părintele paroh, Pr. Radu Kosztner, care a anunțat ordinea în care copiii au evoluat și a prezentat auditoriului un material referitor la importanța pe care o are toaca în rânduielile bisericești creștin ortodoxe. De altfel, a făcut o demonstrație și dânsul, după evoluția ultimului participant, la bătut toaca.
Și-au onorat participarea și cei mai mici dintre cei înscriși, Kosztner Antonia și Ponta Aian, care a fost nevoie să fie sprijiniți să ajungă la toacă.
După desfășurarea concursului, până la deliberarea juriului, concurenții și publicul au așteptat emoționați rezultatul, în acordurile pricesnelor.
S-au acordat trei premii și trei mențiuni.
Premiul I : Șeicaru Alexandru
Premiul al II-lea: Spinare Răzvan
Premiul al III-lea: Velciev Ștefan
Mențiuni: Tache Sara, Raicovici Cătălin, Chihaia Elias.
Entuziasmul copiilor a fost înălțător. Fiecare dintre ei a primit diplomă, cruciuliță și iconiță, iar premianții și ciocănele din lemn pentru bătut toaca.
Juriul a fost constituit din: Pr. Gabriel Streulea – inspector eparhial al Episcopiei Arad, dirijor al Grupului Psaltic „Sf. Ioan Damaschin“, Pr. Pompiliu Gavra, slujitor al Parohiei Ortodoxe Nr. 1 Pecica, prof. Eugenia Pete – director al Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu“ (reprezentant al Primăriei), prof. Daniel Toth – director al Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr“ și prof. Tatiana Moș – Grăd. P.P. Nr. 2.
Orice lucrare se săvârșește cu dorința și implicarea celor care vor să sprijine astfel de inițiative. Își merită, cu toții, locul în rugăciunile noastre și le dorim Sărbători binecuvântate, în ritmul acestui simbol emoționant din ritualul creștin-ortodox: toaca – „un cântec al dorului de cer“.
La cât mai multe ediții concursului!
Prof. Eugenia Pete


