Printre cei mai buni dintre 810 concurenţi
Concursul Internațional de dans și muzică Ghiocelul de Argint a ajuns în acest an la cea de a XXVI-a ediţie, fiind organizat sâmbătă, 6 aprilie, simultan, în două locaţii din Arad: Teatrul de Stat Ioan Slavici – secțiunea dans și la Teatrul de Marionete- secțiunea canto.
La concurs s-a calificat 810 concurenți din 36 de orașe reprezentând şase țări: Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria, Serbia, Ungaria și România.
Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica a fost reprezentat de şase elevi coordonați de prof. Alexandru Zaharia, iar Clubul Copiilor Pecica a fost prezent prin patru tineri coordonați de prof. Alexandru Zaharia și Daniela Zaharia.
Concurenții pecicani au obţinut rezultate foarte bine.
În ceea ce priveşte elevii de la liceul pecican, Ozoreanu Alessia s-a clasat pe primul loc la categoria 10-11 an; Crișan Sanda a ocupat locul doi la categoria 16-19 ani; Bechianu Beniamin a obţinut locul trei la categoria 10-11 ani, în timp ce Covaci Flori (categoria 12-13 ani), Coşulea Denisa (categoria 12-13 ani) şi Husăraş David (categoria 14-15 ani) au obţinut câte o menţiune.
Rezultatele elevilor de la Clubul Copiilor au fost următoarele: Văcăriuc Mihai a obţinut primul loc la categoria 14-15 ani; Gal Andrea s-a clasat a treia la categoria 14-15 ani, iar Caval Ana (categoria 12-13 ani) şi Timiș Diana (categoria 10-11 ani) au primit mențiune.
Elevii pecicani au fost însoţiţi de prof. Daniel Toth, directorul liceului şi de doi părinţi, Roxana Ozoreanu și Ica Timiș.