Advertisement

Pecica s-a alăturat Campaniei Naționale „Curățăm România!” (GALERIE FOTO)

Ministrul Tánczos Barna a lansat, în 4 aprilie, Campania Națională „Curățăm România!”, ce se derulează timp de o lună, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.

Printre localitățile care s-au alăturat inițiativei se numără orașul Pecica.

În acest sens a fost organizată, în după-masa zilei de marți, o acțiune de ecologizare, la care au luat parte elevi ai claselor VII – XI de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr”, alături de directorul Daniel Toth și de profesorii Marta Balazs, Claudia Balaș, Camelia Chifor,  Mircea Suciu și Alexandru Zaharia.

Acțiunea a avut loc în colaborare cu administrația locală, fiind prezent viceprimarul Miodrag Stanoiov, reprezentanții URBI-SERV SA (societate a Consiliului Local Pecica) și ai Serviciului Protecția Mediului.

Elevii au umplut mai mulți saci cu deșeuri pe străzile care duc la viitorul parc de agrement și în împrejurimi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *