Praznicul de Pită Nouă din acest an începe în acest an cu un moment spiritual.
Joi, 20 august, de la ora 21:00, Teatrul de Vară din Pădurice va găzdui conferința susținută de preotul ortodox Constantin Necula, autor al mai multor volume, cunoscut pentru numeroasele sale interviuri și apariții în presă.
Doctorul în teologie, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, va vorbi publicului pe tema „Înmulțirea pâinilor și săturarea inimii”.
Intrarea la eveniment este liberă, însă accesul se face pe baza unui bilet gratuit, care trebuie obținut în prealabil prin platforma Bilete.ro, AICI.
Cei care rezervă bilet, sunt rugați să fie prezenți la Teatrul de Vară și să își ocupe locurile cu cel puțin 15 minute înainte de începerea conferinței, respectiv până la ora 20:45.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, biletele aferente locurilor neocupate până la ora 20:45 își pierd valabilitatea, iar locurile disponibile vor putea fi oferite altor persoane.













Leave a Reply