Ochelari care simulează consumul de droguri, testaţi de elevii pecicani
În cadrul programului „Săptămâna Altfel”, la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr „ Pecica s-au desfăşurat mai multe activităţi neconvenţionale pentru elevi.
Printre acestea s-a numărat şi cea organizată împreună cu Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Arad.
Liceenilor pecicani le-au fost prezentate riscurile consumului de droguri, alcool, tutun și în special a celor ilegale. Elevii s-au dovedit interesați şi au avut multe întrebări.
Aceştia au putut încerca şi o pereche de ochelari speciali, care arată cât de distorsionată devine vederea în urma consumului de alcool şi droguri. Efectul foarte real a şocat tinerii pecicani.
La activitate au participat conducerea liceului și prof. consilier psiholog Mirabela Ochis, coordonatorul proiectului de parteneriat. CPECA Arad a fost reprezentat de Florin Dacian Bîşcă, specialist prevenire.
„În contextul societății actuale, astfel de întâlniri sunt importante, informarea și prevenţia fiind factorii cei mai utili în menținerea unui viitor social sănătos” – spun reprezentanţii liceului pecican.