Obiceiurile de toamnă, în centrul atenţiei la Turnu (GALERIE FOTO)
Toamna caldă a prelungit programul de vizitare la Casa Muzeală din Turnu, spre bucuria zecilor de vizitatori care i-au trecut pragul în ultima săptămână.
La Colegiul Naţional „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” din Arad săptămâna trecută a avut loc programul „Şcoala Altfel”, iar două clase au ales să cunoască mai bine modul de viaţă al generaţiilor trecute.
Marţi au sosit la Turnu elevii din clasa a VI-a D, iar în cursul zilei de joi a fost rândul clasei a VI-a A să facă turul casei şi să participe la activităţi tradiţionale de toamnă.
Elevii au fost încântați de sfărmatul porumbului şi depănușat, au făcut cunoştinţă cu utilajele şi obiectele agricole vechi adunate în curtea Casei Muzeale, iar la final au fost serviţi de Piroska Tóth şi Andrei Suttyák cu bucate tradiţionale: gogoşi cu gem, langoş pe vatră şi sarmale.
Sâmbătă o familie numeroasă din Orosháza (Ungaria), compusă din patru generaţii, de la străbunici la nepoţi, a vizitat casa asociaţiei Pro Pir Kult şi au petrecut câteva ore.