https://pecicanews.ro/
Lucrări şi planuri, în prima zi a noului an şcolar (GALERIE FOTO)

Lucrări şi planuri, în prima zi a noului an şcolar (GALERIE FOTO)

Deschiderea anului şcolar 2019-2020 la Pecica s-a făcut sub semnul lucrărilor de modernizare care au loc la ambele unităţi majore de învăţământ din oraş.

La fel ca în anii trecuţi, cei mai matinali au fost elevii de la Şcoala Primară nr. 1 din Cocota, care au început festivitatea la ora 8, în prezenţa viceprimarului Miodrag Stanoiov şi a preoţilor ortodocşi români de la Parohia I (Centru).

La aceeaşi oră au fost invitaţi elevii şi părinţii de la Şcoala Gimnazială nr. 2, dar de data aceasta în curtea clădirii secundare (de lângă piaţă), pentru că aripa principală trece prin reabilitare completă în cadrul proiectului câştigat de autorităţile locale.

„Etajul este aproape gata, în scurt timp firma contractată va începe lucrările la parter, sala de sport, laboratoare şi curte. Vă cer tuturor susţinerea şi înţelegerea, pentru că la finalizarea lucrărilor vom avea cele mai bune condiţii” – a spus primarul Petru Antal, care, după festivitate, a inspectat, alături de directorul Bacsilla Eszter, mai multe săli de clasă de la etaj şi a rugat elevii care le ocupă să aibă grijă de ele.

„Sunt refăcute, curate şi văruite în alb, pentru ca voi să le decoraţi cum vreţi, în culori” – a completat directoarea şcolii.

A urmat festivitatea la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr”, cu un moment religios rostit de preoţii parohi Mircea Nicolau şi Radu Kosztner, în timp ce reprezentantul Postului de Poliţie al oraşului Pecica, Corneliu Abrudan (prezent şi la Şcoala Gimnazială nr. 2 şi la Turnu) a transmis mai multe sfaturi utile elevilor şi părinţilor, fiind prezent şi reprezentantul Jandarmeriei Române.

Şi aici o parte din curte este închisă, muncitorii lucrând şi în timpul festivităţii la extinderea clădirii.

„Anul viitor vom prelua de la minister clădirea viitoarei şcoli generale de la intrarea în oraş, pentru ca niciun copil pecican să nu mai fie nevoit să meargă la cursuri după-masă. Sperăm ca în următorii doi ani să avem fondurile pentru a relua lucrările de acolo, motiv pentru care să cer sprijinul şi răbdarea” – a spus primarul Petru Antal la următoarea festivitate, la Şcoala Primară „Ghiuţoaie”, în faţa elevilor de aici şi a micuţilor şi a părinţilor lor de la cele trei grădiniţe arondate liceului pecican.

Şirul momentelor festive a fost încheiat la Turnu, de viceprimarul Miodrag Stanoiov, care le-a urat succes copiilor din Turnu, grădiniţa şi şcoala primară funcţionând de acum în aceeaşi clădire, a cărui parte exterioară va fi reabilitată anul viitor.

Tot astăzi, în cadrul festivităţilor, au fost premiate cu bicicletete, tabletă sau telefon cele şapte eleve (patru de la Şcoala Gimnazială nr. 2 şi trei de la liceu) care au obţinut anul trecut media generală 10.

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )