
Lucrare a unei artiste pecicane, expusă la New York (GALERIE FOTO)
Pentru prima dată în istorie, toate cele 193 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite (ONU) sunt reprezentate într-o singură expoziție. Printre artiștii participanți se numără şi o pecicană.
Evenimentul a fost organizat de Fundația „Inter-Art” din Aiud şi a marcat o premieră mondială la sediul ONU din New York.

Expoziția „Națiunile Unite – 80 de ani pentru libertate și pace” a fost inaugurată marți, 9 decembrie 2025, în parteneriat cu Misiunea Permanentă a Republicii Gambia pe lângă ONU.

„În cei 30 de ani de existență, Fundația Inter-Art a făcut tot posibilul să demonstreze că arta și cultura unei națiuni sunt cel mai bun ambasador al său.
A expune pentru a cincea oară aici, la sediul ONU, cel mai important loc de pe planetă, este ceva special pentru noi.
Ceea ce oferim de data aceasta este unic, deoarece aspectul cultural al fiecărei națiuni este dovada identității sale” – a spus Stefan Balog, inițiatorul și curatorul proiectului.

La vernisaj au luat parte câţiva dintre cei 216 artiști de pe 6 continente, printre care şi patru din România.
Printre aceştia a fost şi Blazena Miroslava Karkus, artist plastic cu zeci de expoziţii proprii şi de grup.

Lucrarea ei se axează pe simbolistica păcii, având în prim plan un porumbel cu o creangă în cioc (foto, dreapta sus).
Directoarea Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica expune pentru a doua oară la New York, prima dată fiind prezentă tot cu Fundaţia Inter-Art, în mai 2019.
Au fost prezenți şi ambasadori și viceambasadori ONU, reprezentând: Bangladesh, Belgia, Egipt, Gambia, Gabon, Georgia, Guineea, Irlanda, Luxemburg şi Kazakhstan.


target="_blank"