https://pecicanews.ro/
Lecţia de lectură la Casa de Cultură (GALERIE FOTO)

Lecţia de lectură la Casa de Cultură (GALERIE FOTO)

Vineri, 2 martie 2018, Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” a fost gazda atelierelor Narativ, organizate de Asociația Curte Veche, în colaborare cu AZOMUREȘ, cu participarea elevilor Liceului Teoretic Gheorghe Lazăr, a elevilor claselor a II-a și a III-a de la Școala Primară Nr. 1, a cadrelor didactice și părinților, în trei ateliere.

  1. Atelier “Jurnalistul de poveste”
    Călătorind în aventuri alături de personajele favorite din „Gulliver”, „Robinson Crusoe” și „O călătorie spre Centrul Pământului”, elevii au avut posibilitatea să descopere de la Barna Nemethi, regizor și fotograf, care sunt întrebările potrivite pentru a dezvolta un articol despre peripețiile protagoniștilor. Răspunzând la întrebări cheie adresate de pedagog și de ceilalți participanți la ateliere, copiii au învațat să se raporteze mai liber la propria lor creativitate și au descoperit o serie de resorturi narative accesibile prin care să se poată apropia atât de propriile povești, cât și de cele deja scrise de mari autori din istoria literaturii.
  2. Atelier “Alice în Țara Minunilor – Storytelling”
    Activitatea se bazează pe exerciții de improvizație, pe tehnici teatrale și pe arta de a născoci povești prin metodele lui Keith Johnstone, Viola Spolin și Gianni Rodari. Sub îndrumarea Andreei Lupescu, artist și jurnalist, elevii au reușit să empatizeze cu personajele din carte și, pornind de la propria experiență de viață, și-au construit propriile povești. Atelierul le-a sporit copiiilor motivația de a citi și le-a demonstrat prin joculețe că lectura poate fi prilej de conversație și socializare.
  3. Conferință pentru cadre didactice și părinți „Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari”
    Oare câți dintre părinți și profesori conştientizează faptul că noi, adulţii, suntem resposabili de formarea obiceiului de a citi? Care sunt efectele reale ale cititului în familie sau, mai bine zis, ce înseamnă conceptul de parenting pentru lectură? Nora Neghină, specialist în psihologie și expert în abordarea Mindsight le-a propus celor prezenți tehnici și strategii de promovare a lecturii de plăcere în rândul celor mici.

Acțiunea face parte dintr-un proiect amplu inițiat de Asociația Curtea Veche în cadrul programului național de lectură “Cărțile copilăriei” și desfășurat în comunitățile agricole în parteneriat cu Azomureș, cel mai important producător de îngrășăminte minerale din România.

Mulțumim pentru sfaturi, idei și cărțile oferite copiilor pecicani!

 

 

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )