Jumătate dintre noii consilieri locali sunt la primul mandat
Cetățenii cu drept de vot din orașul Pecica și din satele aparținătoare au ales să schimbe mare parte din membrii Consiliului Local, aproape toate partidele venind cu mai multe nume noi.
Autoritatea administrativă va fi formată tot dintr-un număr de patru formațiuni politice, doar că una iese și apare un partid nou.
Au fost înregistrare peste 5300 de voturi valabil exprimate, din care două treimi au mers la primii doi clasați.
Partidul Național Liberal a fost votat de 2130 de persoane (aproape 40%), urmat de Alianța pentru Unirea Românilor, cu 1789 de voturi (33,4%) și Uniunea Democrată Maghiară din România, cu 889 de voturi (16,6%).
Partidul Social Democrat a adunat 347 de voturi (6,49%), iar Alianța Dreapta Unită, formată la nivel local din USR și PMP, a fost opțiunea a 193 de votanți (3,61%), ceea ce îi situează sub pragul electoral.
Numeric, PNL a câștigat în 5 secții, numeri cele mai multe voturi primind în Cocota: 429 și la liceu: 305.
AUR s-a impus în secția de vot de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr”, cu 392 de voturi și la Turnu, cu 186 de voturi.
UDMR a ieșit prima la fosta școală primară Zágoni, de pe strada 401, cu 278 de voturi și la secția de vot de la Primărie, cu 270 de voturi.
Conform listelor depuse, Consiliul Local Pecica va avea următorii membri:
PNL – Miodrag Stanoiov (viceprimarul în funcție – economist), Alexandru Zaharia (profesor), Ovidia Bozoki (contabil – aflat la primul mandat), Cosmin Farago (antreprenor), Sergiu Moldovan (coordonator producție – aflat primul mandat), Marinela Danicsko (oficiant poștal), Vasile Chifor (medic veterinar);
AUR – Ciprian Băguț (economist), Anca Chevereșan (profesor învățământ preșcolar), Alin Bora (asistent social – aflat primul mandat), Ioan Blehuiu (antreprenor – aflat primul mandat), Ioan Lelik (sudor – aflat primul mandat), Viorica Siminic (barman – aflat primul mandat);
UDMR – Kocsik Emeric (profesor), Toth Barna (inginer agronom – aflat primul mandat), Csillag Adrian (agronom – aflat primul mandat);
PSD – Gheorghe Săbău a devenit și consilier județean, locul său fiind probabil luat Radu Totoi (programator).
Consiliul Local va avea un număr de opt consilieri noi, în timp ce Farago, Băguț, Chevereșan și Kocsik revin, după ce au mai avut un mandat în trecut.
Număr doamnelor rămâne neschimbat: patru din 17.