https://pecicanews.ro/
Întăriri de la juniori pentru lotul Progresului

Întăriri de la juniori pentru lotul Progresului

ACS Progresul Pecica s-a reunit la finalul lunii ianuarie și are un nou antrenor-jucător în persoana lui Bogdan Bozian, până la finalul campionatului.

Timp de peste o săptămână au avut loc antrenamente de reacomodare, după care a început o serie de meciuri de pregătire pentru returul Ligii 3.

Mai sunt trei etape din sezonul normal plus meciurile din play-out. Ne-a rămas un singur obiectiv important, acela de a da credit tinerilor din pepiniera proprie, de a-i promova și a vedea pe ce ne putem baza în vederea sezonului următor. Să crească și ei, asta e important. Am mai luat patru copii la echipa mare, pe lângă cei patru pe care îi știți deja. Ne-au plecat cinci jucători și nu mai facem alte transferuri” – a declarat directorul sportiv Cristian Pilan pentru portalul Sportul Arădean.

Prima partidă s-a jucat în 9 februarie, la Timișoara, unde echipa s-a întâlnit cu o rivală din serie, CSC Dumbrăvița și s-a încheiat cu victoria gazdelor, fără gol pentru Progresul (scor 2-0).

Trei zile mai târziu a urmat un nou joc de pregătire, pe terenul Victoriei Felnac, din Liga IV.

Aici antrenorul Bozian a trimis pe teren și tinere talente de la echipele A1 și C, doi dintre ei în vârstă de 14 ani.

Alături de juniorii Fabian Burtic, Robert Bănățan, David Gruia, Paul Beracko și Vasile Răchită, au jucat Gabriel Szép și Denis Șimonca, ambii născuți în anul 2007 și prezenți pentru prima dată la echipa „mare”.

Gazdele au deschis scorul, dar Gruia a egalat, după care Mitre și Răchită au stabilit scorul final.

Ieri echipa pecicană a jucat un nou meci, de data aceasta pe terenul Șega din Arad, cu Unirea Sântana, din campionatul județean.

Răchită a deschis scorul, mărit apoi de antrenorul-jucător Bozian. După pauză gazdele au înscris golul de onoare, dar avantajul pecicanilor a crescut prin Onișor (min. 66) și Enciu (min. 80).

Scorul final a fost stabilit de unul dintre cei mai tineri marcatori de până acum ai Progresului: Denis Șimonca, component al lotului de Juniori C, în vârstă de 14 ani.

 „Este o plăcere să mă antrenez cu echipa mare și mă bucur că am înscris primul meu gol dintr-o fază creată de mine” – a spus tânărul mijlocaș stânga (foto jos, arhivă)

Cu o statură impunătoare (1,83 cm), juniorul a fost golgeterul turului la juniori C și acum speră să poată înscrie și în campionat, ca titular în echipa de seniori.

ACS Progresul Pecica a jucat în formula: Zamfir – Onișor, Dolga, Wild, T. Bodri – Mitre, Oancia, Bozian, Gruia – Răchită, Enciu; Burtic – Tambor, Szep, R. Bănățan, Gomboș, Șimonca.

Urmează deplasări la Tomnatic (19 februarie), Păuliș (23 februarie), Ghiroda (26 februarie), UTA U19 (2 martie) și Curtici (5 martie), nefiind programat niciun joc acasă, din dorința de a proteja terenul mare de la stadionul din Pădurice.

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )