https://pecicanews.ro/
Începe marea curățenie: Retim ridică obiecte de mobilier, covoare, saltele și altele

Începe marea curățenie: Retim ridică obiecte de mobilier, covoare, saltele și altele

Retim Ecologic Service S.A., în colaborare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Deșeurilor Solide (ADI SIGD), anunță inițierea campaniilor periodice de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, a periculoase menajere și a celor textile.

COLECTAREA DE DEȘEURI VOLUMINOSE va avea loc în perioada 29 mai – 12 iunie (se va repeta între 31 octombrie – 14 noiembrie 2024).

Cu această ocazie se preiau următoarele: mobilier (comode, mese de cafea, de toaletă, decorative, mese de scris pentru copii, rafturi, etajere metalice, canapele, paturi, dulapuri, birouri, scaune, banchete, dulapuri de baie etc.), suporturi pentru prosoape, căzi și cabine de duș (fără sticlă), rezervoare de apă pentru vase de toaletă (neceramice), tocuri de uși și de geamuri (fără sticlă), covoare, carpete, preșuri, saltele, lustre, tablouri, oale și ceasuri de perete (fără componente electronice).

Cum se procedează?

Cetățenii din toate zonele orașului sunt rugați să scoată deșeurile în fața porții, fără a bloca circulația, în 28 mai și să le lase până la colectare.

Atenție: mașina de salubrizare va trece doar o singură dată în fiecare zonă!

Locuitorii de la blocuri sunt rugați să depună deșeurile voluminoase la ghenele de gunoi existente.

ÎN SATELE APARŢINĂTOARE, colectarea acestui tip de deșeuri se va face după următorul program: în Bodrogu Vechi şi la Sederhat în 10 iunie, iar la Turnu în data de 12 iunie 2024.

Deşeurile voluminose nu trebuie amestecate cu alte tipuri de deşeuri (reciclabile, vegetale, din costrucţii etc.).

Cetățenii sunt încurajați să participe la aceste campanii și să consulte graficele de colectare pentru a pregăti deșeurile în mod corespunzător.

Colaborând, putem asigura o gestionare eficientă a deșeurilor și un impact pozitiv asupra mediului!

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )