Radioamatori din regiune, dar și din țările vecine, își dau întâlnire, pentu a douăzeci și doua oară, la Pecica.
Întâlnirea Internațională a Radioamatorilor are loc astăzi și mâine, 5-6 iunie 2026, la sala mare de sport, de la intrarea în oraș dinspre Arad.
Participanții sunt așteptați astăzi de la ora 17, programele oficiale urmând să aibă loc sâmbătă.
Ziua de sâmbătă începe cu „talcioc”-ul pasionaților de tehnologie, de la ora 7:30, deschiderea festivă fiind programată la ora 10, urmată de prezentări și discuții tematice.
Masa de prânz, cu mâncare pregătită la ceaun și servită cu Pită de Pecica, va fi la ora 13, după care vor continua discuțiile libere între practicanții de radioamatorism.
Evenimentul este organizat de Radioclubul Pecican YO2KBB, cu sprijinul Primăriei Orașului Pecica și al Consiliului Local, intrarea fiind liberă.
















Leave a Reply