Advertisement

Gală corală aniversară

Corul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica aniversează un deceniu de activitate.

Elevii, dirijați de prof. Alexandru Zaharia, marchează evenimentul printr-o gală corală aniversară, care va avea loc sâmbătă, 13 iunie 2026, de la ora 17:00, la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” Pecica.

Invitată specială a evenimentului va fi Anna Ungureanu, dirijor principal al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și director artistic al Programului Național Cantus Mundi.

Vor mai dirija maestrul Dorin Frandeș și Cezar Verlan, colaboratori apropiați ai corului de-a lungul anilor.

La pian vor acompania prof. Anna Leca și eleva Daniela Chereș.

Repertoriul pregătit pentru această seară aniversară va fi unul variat și atractiv, cuprinzând lucrări precum „Strada speranței”, „Over the Rainbow”, „Falling in Love”, „Gaudeamus Igitur”, „Ani de liceu”, „O portocală”, „Mă luai, luai”, „Oda Bucuriei”, dar și numeroase alte piese din repertoriul românesc și internațional, lucrări religioase și prelucrări folclorice.

Intrarea este liberă, iar organizatorii îi invită pe toți iubitorii muzicii corale să fie alături de Corul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica la celebrarea unui deceniu de activitate artistică, într-o seară dedicată muzicii, emoției și bucuriei de a cânta împreună.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *