https://pecicanews.ro/
Emoţii şi creaţii în spiritul toamnei (GALERIE FOTO)

Emoţii şi creaţii în spiritul toamnei (GALERIE FOTO)

Toamna și-a scuturat generoasă bogăția de frunze și ne-a învăluit în miresmele ei, emoționându-ne, ca în fiecare an, la spectacolul cu care se încheie activitatea Cenaclului Lucian Emandi pe 2019.

În prezența unui public avizat, în seara de sâmbătă 16 noiembrie, în decorul pregătit cu măiestrie de Blazena Karkus, pe scena Casei de Cultură Doru Ioan Petescu, s-a desfășurat un eveniment care încă are răsunet în sufletele participanților și pe rețelele de socializare: Emoție de toamnă.

Prima parte a spectacolului a aparținut cenacliștilor și prietenilor colaboratori. Au cântat sublim, așa cum știu ei: Corul Liceului Teoretic Gheorghe Lazăr, coordonat de Alexandru Zaharia și acompaniat de Monica Mihaela Cojocaru, Adrian Borcea, Monica Mihaela Cojocaru, Gabriela Verșan, Eugenia Ponta Pete (ambele acompaniate de Mircea Igrișan) și invitații Anne – Marie Szaniszlo (Caransebeș), Carmen Ifrim Săsărman (Ștei – poet și interpret folk), Traian Cosma (Oradea – fost component al trupei Metropol).

Au recitat: Semidea Șulea, Blazena Karkus, Nicoleta Suceveanu Dudaș, Camelia Chifor, Ioan Vasile Marcu, Eugenia Ponta Pete, Floarea Cândea (Arad) și Mihaela Dindelegan (Oradea).

Multe surprize s-au petrecut pe scena pecicană: Gabriela Verșan a interpretat, în primă audiție, o compoziție pe versurile Eugeniei, la fel, Traian Cosma, împreună cu Monica Mihaela Cojocaru. Emoții…emoții.

Mihaela Dindelegan, prolifica sonetistă orădeană (peste 4000 de sonete) este organizatoarea Festivalului Național de Folk de la Oradea, seara a doua a ediției din acest an a fost prezentată de Eugenia, între cele două poete existând o strânsă relație de colaborare.

A fost prezent în sală, împreună cu soția dumnealui, domnul Ioan Godja (român care trăiește în Viena), vicepreședinte al Asociației Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, manager la Radio TV Unirea, care și-a exprimat entuziasmul și admirația pentru activitatea cenacliștilor pecicani, cărora le-a promis o colaborare strânsă pentru viitor. Dânsul a fost gazda evenimentului desfășurat la 1 Iunie la Viena, pecicanii Eugenia Ponta Pete și Ioan Vasile Marcu fiind invitați să facă parte din delegația Aradului, coordonată de prof. Floarea Cândea (Salon Gutenberg).

Partea a doua a spectacolului a adus pe scenă alte emoții, pe cantautorul Cătălin Stepa, iubit de public, pentru dragul de a cânta cu sufletul iubitorilor de folk și poezie. El a adus pe scenă memoria regretatei sale mame, Tatiana Stepa, dar și un buchet din propriile compoziții, cu care a bucurat publicul.

Au onorat cu prezența primarul Petru Antal, viceprimarul Miodrag Stanoiov, fostul ministru Traian Igaș (gazdă a artiștilor), familia prof. Anton și Delia Ilica, consilierii locali Vasile Chifor și Marinela Danicsko, Daniel Toth – directorul Liceului Teoretic Gh. Lazăr, artiștii și colaboratorii Daniel Julean, Nelu Pitic, Nicoleta Brola, prieteni din Arad, Timișoara, Caransebeș, Oradea.

Pâinile oferite artiștilor prezenți prima dată la Pecica au fost sponsorizate de PalMar Vali. Partenerii media ai spectacolului au fost Pecica News (Pavel Sinka), Radio Zestrea Pecica și Radio TV Unirea (Viena).

Au fotografia și filmat: Mircea Boran, Mircea Irimescu, Pavel Sinka, Ioan Godja şi Laurenţiu Frişan.

Sunetul a fost asigurat, ca de fiecare dată, de Mircea Igrișan.

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )