Digi preia abonaţii furnizorului local de internet
Clienţii pecicani ai Naim TVN Cable TV SRL, firma înregistrată în judeţul Caraş-Severin care a preluat de ceva vreme fostul Djemba, sunt anunţaţi zilele acestea să semneze un contract cu operatorul RCS & RDS.
Digi România urmează să preia abonaţii de la firma care operează în principal în Pecica şi în Nădlac, alături de clienţii altor firme din Vâlcea şi Sălaj.
Potrivit paginii media-max.ro, „numărul abonaților este redus şi nu ar trebui să intervină probleme în preluarea contractelor de către Digi.”.
Site-ul de specialitate mai notează că cel mai mare furnizor de internet fix de pe piaţă a preluat recent o parte semnificativă din clienții din câteva județe din ţară, precum Covasna, Argeș, Dolj, Timiș, Hunedoara, Sibiu, Maramureș, Brașov, Satu Mare, ai companiei ATTP Telecommunications.