Advertisement

Dialog despre dependențe, cu fostul șef al Arestului Central

Elevii claselor IX – XII de la Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” au discutat despre antidrog, anti violență, spital si detenție, în cadrul unei prezentări făcute de fostul șef al Arestului Central din București.

Marian Tudor, autor al mai multor volume, directorul Asociației „Ăștia suntem!” s-a declarat impresionat de tinerii pecicani și de discuția purtată cu aceștia.

„Elevii fac sport în număr mare, sunt curioși, reacționează când înțeleg care sunt efectele consumului și ale dependenței. Vor să li se acorde șanse consumatorilor prin acces la tratament medical” – a apus invitatul.

Activitatea „Capcanele consumului de droguri și ale violenței” a avut loc la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” Pecica, în prezența a aproximativ 160 de elevi, a directorilor Blazena Karkus și Daniel Toth și a mai multor profesori.

Întâlnirea a fost interactivă, îmbinând prezentările cu materiale video relevante, exemple reale din experiența invitatului și dialog deschis cu elevii.

Discuțiile au vizat consecințele consumului de substanțe interzise, riscurile asociate violenței și importanța alegerilor responsabile în viața de zi cu zi.

A fost prezentat și volumul „Copii, zei și dumnezei”, oferit unui număr de elevi.

Au participat și reprezentanți ai instituțiilor de ordine publică: comisar-șef Ana Daniela Petreuș, din partea Biroului de Siguranță Școlară Arad și subcomisarul Lucian Mihu, șeful Poliției Orașului Pecica.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul lui Răzvan Sabău, manager Ellada Buildings.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *