https://pecicanews.ro/
CS Speranţa Turnu reprezintă oraşul la Turneul Judeţean de Fotbal în Sală

CS Speranţa Turnu reprezintă oraşul la Turneul Judeţean de Fotbal în Sală

Sâmbătă a avut loc, la sala mare de sport din Pecica, etapa zonală a Turneului Judeţean de Fotbal în Sală, ediția a V-a.

La „zonală” s-au înscris opt echipe, în Grupa A au jucat ACS Progresul Pecica, CS Semlecana Semlac, CS Luceafărul Munar şi CS Viitorul Pereg, iar în Grupa B au fost CS Speranţa Turnu, CS Victoria Nădlac, CS Unirea Şeitin şi CS Gloria Secusigiu.

S-a jucat în sistemul fiecare cu fiecare, în Grupa A cele mai bune fiind Progresul Pecica şi Viitorul Pereg, iar în Grupa B Speranţa Turnu şi Unirea Şeitin.

În semifinale, Pecica s-a impus cu 3-0 împotriva Şeitinului, iar Turnu a bătut formaţia din Pereg cu scorul de 3-1.

Finala a fost jucată de echipele locale, fiind un meci intens, cu multe goluri, scorul final de 4-3 pentru CS Speranţa Turnu fiind stabilit după prelungiri.

Echipa antrenată de Dani Tambor a jucat în formula: Dolga Claudiu, Linguraru Augustin, Badea Iulică, Vasilcă Alex, Corbu Adi, Sziladi Sergiu, Roza Orlando, Drigla Sergiu, Dobre Ruben, Tambor Daniel, Grigoriţă Alexandru, Verche Denis, Şiclovan Călin.

Partidele au fost arbitrate de Buda Leontin, Sebastian Mako şi Ciprian Pătroi, supervizorul campionatului fiind Makó András.

Finala Turneul Judeţean de Fotbal în Sală se va juca în 24 februarie, la Macea.

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )