https://pecicanews.ro/
Corul pecican, invitat să cânte alături de Madrigal

Corul pecican, invitat să cânte alături de Madrigal

Corul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” are parte de o perioadă cu multe spectacole, în preajma sărbătorilor de iarnă.

Elevii conduși de dirijorul prof. Alexandru Zaharia au fost invitați, sâmbăta trecută, la Timișoara, unde au urcat pe scena Operei Naționale Române.

Coriştii pecicani au contribuit la concertul „Pe drumul Crăciunului” al Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, alături de ei fiind directorii liceului, prof. Blazena Karkus și prof. Daniel Toth, dar și prof. Mircea Suciu.

„Mulțumim pentru colaborarea frumoasă pe care o avem cu Corul Madrigal prin dirijorii Anna Ungureanu și Cezar Verlan. Este o onoare pentru noi să fim alături de așa oameni valoroși, minunați și modești! Pentru copiii liceului au fost momente frumoase și încărcate cu emoție” – a declarat dirijorul corului pecican.

Coriștii pecicani au s-au aflat pe partea din față a scenei, chiar lângă membrii corului Madrigal.

La concert au contributi și câteva elevele de la clasele de canto a doamnelor Dulcica Florea, Emanuela Sandu și Anna Leca de la Colegiul de Arte ,,Sabin Drăgoi” Arad, surorile Alina și Roxana Moisă din Cărand, dar și Sofia Tomuța (de la Palatul Copiilor Oradea, îndrumată de doamna prof. Anamaria Gal) câștigătoarea concursului ,,Muzica ne poate uni”, ediția din 2022, la secțiunea folclor.

Grupul pecican a fost întoţit de responsabilul video, Daniel Zaharia și de părinți ai copiilor din cor.

Săptămâna viitoare, în perioada 20-21 decembrie, Corul Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” este invitat la Bucureşti, unde va cânta alături de al Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”, pe scena Operei Naţionale.

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )