Concert de colinde și spectacol folcloric
În sfârșitul de săptămână dinaintea Crăciunului publicul pecican este invitat la două spectacole care sunt organizate an de an cu succes.
Deja-tradiționalul Concert de Colinde organizat de Primăria Orașului Pecica și Consiliul Local, prin Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”, va avea loc vineri, 21 decembrie, de la ora 17.
Pe scenă vor urca elevi din Pecica, Turnu și Sederhat ai Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr”, membrii Cenaclului „Lucian Emandi”, Grupul Vocal al Educatoarelor, corurile bisericești din Pecica și corul de copii al Asociației Culturale a Minorităților din Pecica.
Invitați speciali vor fi Corul Bisericii Baptiste Maghiare din Arad, alături de Paul Krizner și Grupul Vocal „Sfântul Ioan Hrisostom”.
Intrarea este liberă, pecicanii fiind invitați pentru a asculta colinde în limba română și în limba maghiară.
Sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 17, pecicanii sunt invitați, din nou, la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”, de această dată la spectacolul pregătit de Ansamblul Folcloric „Păstrătorii Tradiției”.
Intitulat „În spiritul Crăciunului”, spectacolul va prezenta dansuri și colinde în interpretarea grupurilor ansamblului românesc pecican.
Evenimentul va avea loc cu sprijinul Primăriei Orașului Pecica și al Consiliului Local, intrarea fiind liberă!