Casă distrusă de flăcări
Pompierii voluntari pecicani au avut, din păcate, mult de lucru în prima parte a lunii martie.
Formaţia de Pompieri din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Pecica a fost solicitată în 7 martie, în jurul orei 17, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată violent, misiunea celor 4 servanţi fiind îngreunată de vântul puternic.
Trei zile mai târziu pompierii voluntari au avut de stins două incendii la mirişte: primul apel a fost în jurul orei 14:30, iar celălalt la aproximativ 16:15. Focul ardea pe o suprafaţă mare, cei 7 servanţi şi şoferul intervenind timp de peste două ore.
În 12 martie SVSU Pecica a fost solicitat în satul aparţinător Turnu, unde s-a produs un incendiu în podul unei case, acesta fiind stins de proprietar până la sosirea autospecialelor din Pecica şi Arad.
Cea mai grea intervenţie a formaţiei pecicane de pompieri a fost în noaptea de 12 spre 13 martie, puţin după miezul nopţii.
Un incendiu puternic a izbucnit pe strada 211 din cartierul Ştraipiţ, la faţa locului s-au deplasat două autospeciale ale SVSU Pecica şi două de la ISU Arad, precum şi un echipaj SMURD deoarece o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cei opt pompieri pecicani şi cei doi şoferi, alături de colegii lor din Arad, au luptat peste două ore şi jumătate cu flăcările care au pornit de la un scurtcircuit, paguba produsă fiind semnificativă.
Pompierii pecicani reamintesc tuturor măsurile generale de prevenire a incendiilor la sistemele de încălzire cu combustibili solizi și lichizi care includ asigurarea, verificarea, curăţarea şi repararea coşurilor de fum cel puţin o dată pe an, de către o persoană autorizată.
Campania „Previn, sunt protejat!” a fost inițiată din acest motiv de pompierii voluntari, fiind mediatizată în presa locală.