https://pecicanews.ro/
Campania „Previn, sunt protejat!” inițiată de pompierii voluntari din cadrul SVSU Pecica (capitolul III)

Campania „Previn, sunt protejat!” inițiată de pompierii voluntari din cadrul SVSU Pecica (capitolul III)

„Căutând binele altora, îl găsim pe al nostru.” Platon, 330 Î.Hr.

MODUL DE ACȚIUNE ȘI EVACUARE ÎN CAZUL UNUI INCENDIU IZBUCNIT ÎN CASĂ SAU APARTAMENT

Odată ce a izbucnit, incendiul se poate extinde foarte repede. Prin evoluţia şi consecinţele sale, un incendiu este înspăimântător şi de aceea, pe timpul manifestării lui, este foarte greu să gândeşti limpede, mai ales în condiţiile în care încăperea în care vă aflaţi este inundată cu flăcări şi fum. Din acest motiv cunoaşterea modului de acţiune şi evacuarea din casă sau apartament în cazul izbucnirii unui incendiu vă poate salva viaţa.

  • Discutaţi cu toţi membrii familiei, mai ales cu copiii şi persoanele în vârstă sau cu handicap, ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în caz de incendiu.
  • Stabiliţi împreună cu familia un loc permanent de păstrare a cheilor de la uşa de intrare a casei sau a apartamentului (de preferat holul). În caz de incendiu acest lucru vă este de folos deoarece nu mai pierdeţi timp căutând cheile.
  • Nu blocaţi căile de evacuare (holurile, casa scării) depozitând tot felul de materiale, coşuri de gunoi, cutii, biciclete, cărucioare, ş.a..
  • Dacă atunci când dormiţi se declanşează alarma detectorului autonom de incendiu sau dacă sesizaţi un început de incendiu (fum, flăcări), treziţi pe toată lumea din locuinţă, nu creaţi panică şi ajutaţi la evacuarea tuturor persoanelor.
  • Dacă nu puteţi să stingeţi incendiul cu mijloacele avute la îndemână (stingător portativ de incendiu, găleată cu apă, prosop ud), atunci nu vă opriţi să evaluaţi mărimea incendiului, alertaţi toate persoanele din csaă sau apartament , ieşiţi în stradă la o distanță de siguranță şi sunaţi la numărul de urgenţă 112 sau 0257/468086.
  • Dacă vă iau foc hainele opriți-vă, aruncați-vă la podea și rostogoliți-vă pentru a încerca să stingeți flacăra. Niciodată să nu alergaţi sau să vă agitaţi atunci când vă iau foc hainele deoarece acest comportament nu duce decât la ardere şi mai accentuată. Dacă hainele nu se sting prin rostogolire, încercaţi să înăbuşiţi flăcările acoperindu-le cu un material textil umed (pătură udă, prelată, ş.a.).
  • Deplasarea prin camerele inundate cu fum se face în genunchi, târâş sau pe burtă, deoarece la nivelul pardoselii este mai puţin fum.
  • NU vă întoarceţi în niciun caz înapoi, pentru a lua acte, obiecte preţioase, bani, haine sau alte lucruri de
  • Aşteptaţi sosirea pompierilor în apropierea clădirii în care se află incendiul. La sosirea acestora informaţi-i despre situaţia din clădire şi despre eventuala existenţa a altor persoane surprinse în interiorul acesteia. Pompierii pot găsi persoanele rămase înăuntru mai repede decât dumneavoastră.

 

Dacă locuiţi într-un bloc cu mai multe etaje, în cele mai multe cazuri, singura cale de evacuare este casa scărilor, excepţie făcând parterul (aici se pot utiliza pentru evacuare şi ferestrele).  Dacă nu puteţi coborî pe scări:

  • Închideţi uşile care despart camera unde a luat foc de restul apartamentului.
  • Aşezaţi cârpe, pături şi alte materiale textile umede avute la dispoziţie, în jurul cadrului uşii, pentru a împiedica pătrunderea fumului în încăpere.
  • Dacă incendiul va blocat ieşirea, sau atunci când casa scărilor din clădire este blocată sau inundată cu fum, păstraţi-vă calmul, încercaţi să vă retrageţi într-o cameră cât mai depărtată de focar şi care să aibe, pe cât posibil, telefon şi geam care să poată fi deschis.
  • Deschideţi geamul pentru a respira aer curat, pentru a striga după ajutor şi pentru a putea fi observat şi salvat de pompieri. Dacă nu puteţi deschide geamul, atunci trebuie să-l spargeţi.

Apelarea la numărele de urgenţă 112 sau 0257/468086 poate fi făcută din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă. Cu cât daţi mai multe informaţii corecte, cu atât intervenţia pompierilor va fi mai rapidă, eficientă şi mai sigură.

 Nu uitaţi: printr-un comportament preventiv, vă salvaţi viaţa şi bunurile!

ÎN ORICE SITUAŢIE DE URGENŢĂ APELAŢI NUMĂRUL UNIC 112 SAU 0257/468086!

 

Serviciul Voluntar Pentru Situații de Urgență Pecica

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )