https://pecicanews.ro/
Corul liceului pecican: şapte ani de concerte şi deplasări (GALERIE FOTO)

Corul liceului pecican: şapte ani de concerte şi deplasări (GALERIE FOTO)

Momente de mândrie și emoție, miercuri seara, la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”, cu ocazia galei aniversare a Corului Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” Pecica.

Publicul a fost întâmpinat de prezentatoarele serii: Denisa Baltă și Adelina Furceanu, dansatoare ale Ansamblului Păstrătorii Tradiției, care au invitat pe scenă corul, alături de orchestra liceului pecican, formată din elevi și cadre didactice.

Programul a fost deschis cu Oda bucuriei, sub conducerea maestrului Dorin Frandeș, de la Filarmonica de Stat din Arad.

Comanda a fost preluată apoi de sufletul, fondatorul și coordonatorul corului, prof. Alexandru Zaharia, în aplauzele membrilor de familie ai coriștilor și al pecicanilor prezenți.

Primul care a felicitat corul cu ocazia aniversării a fost primarul Petru Antal, care a aplaudat dăruirea coriștilor și eforturile părinților, cu sprijinul conducerii liceului și a orașului.

„Micii ambasadori” ai liceului și al orașului a fost apreciați apoi, pe rând, de directorul liceului, Blazena Karkus, de directorul adjunct Daniel Toth și de directorul Casei de Cultură, Eugenia Ponta Pete.

Pe parcursul celor şapte ani de activitate neîntreruptă, corul a câştigat zeci de premii la concursuri şi a avut deplasări în numeroase oraşe, precum Arad, Gura Râului, Oradea, Timişoara, Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti, fiind membru în reţeaua naţională Cantus Mundi.

După pauză, corul a fost condus și de dirijorul Ciprian Ilonca, din Timișoara, invitatul special al serii fiind Cezar Verlan, dirijorul secund al Corului Național de Cameră ,,Madrigal-Marin Constantin”.

La finalul galei, dirijorul Alexandru Zaharia a surprins membrii corului cu câte o cupă și o diplomă de mulțumire, invitând pe scenă colaboratori care s-au aflat alături de cor în anii de activitate, printre care părinții săi, membri ai Cenaclului „Lucian Emandi”, cadre didactice de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad și presa locală.

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )