Victimă carbonizată în mașină, pe Drumul Turnului (GALERIE FOTO)

Victimă carbonizată în mașină, pe Drumul Turnului (GALERIE FOTO)

Echipajul de patrulă al Poliției Locale Pecica a observat joi, la ora 10:39, un nor gros de fum care se ridica de la fosta stație de asfalt din Drumul Turnului.

Potrivit comandantului Valer Mărginean, agenții ajunși la fața locului au descoperit o mașină în flăcări și au anunțat colegii de la Poliția Română.

Urmând protocolul, a fost alertat Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al Județului Arad și criminaliștii.

La fața locului a sosit și un echipaj de pompieri pecicani, cu o autospecială.

După stingerea focului s-a constatat că în autovehiculul marca Skoda Fabia exista și un cadavru carbonizat.

Polițiștii efectuează cercetări pentru a identifica victima și împrejurimile în care s-a produs incendiul.

După numărul de înmatriculare al mașinii, se pare că victima este din Pecica.

Foto: Poliția Locală Pecica, SVSU Pecica

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )