Vicepreşedinte pecican la Federația Naţională a Grupurilor de Acțiune Locală din România

Vicepreşedinte pecican la Federația Naţională a Grupurilor de Acțiune Locală din România

Adunarea Generala a Federației Naţionale a Grupurilor de Acțiune Locala din România (FNGAL) s-a întrunit în data de 17 ianuarie, la Sinaia, pentru evaluarea implementării Strategiilor de Dezvoltare Locala şi viitorul programului LEADER.

Un alt punct important pe agenda evenimentului a fost alegerea noii structuri de conducere.

Consiliul Director este format din nouă membri, alături de preşedinte şi secretar general fiind ales câte un vicepreşedinte pentru fiecare regiune de dezvoltare a ţării.

Preşedinte a fost ales Alexandru Potor, cel care, în calitate de secretar de stat până la mijlocul lunii decembrie 2018, avea în atribuții relația Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu Comisia Europeană.

Directorul executiv al GAL „Lunca Mureşului de Jos”, cu sediul în oraşul Pecica, Marinela Petran, a fost realeasă cu această ocazie vicepreşedinte pentru Regiunea Vest.

Doctor în agronomie, ea activează în GAL-ul local încă de la înfiinţarea acestuia în anul 2012 şi a dobândit o experiență importantă în implementarea programelor destinate dezvoltării rurale şi agriculturii.

„Mulțumesc tuturor colegilor care au participat, tuturor celor care au mandatat, și celor care au votat. A fost un eveniment cu oameni minunați care știu, pot și fac. Care au țeluri și scopuri nobile și mai ales au o ,,unitate în diversitate” pentru dezvoltarea spațiului rural. Respectul și considerația mea stimați colegi. Sunt onorată că fac parte din această frumoasă familie” – a declarat Marinela Petran.

Federația Națională a Grupurilor de Acțiune Locală este o organizație non-guvernamentală care constituie reprezentarea unitară și coerentă a intereselor legitime ale GAL-urilor din România.

Ea activează în domeniul dezvoltării rurale în vederea creării și îmbunătățirii cadrului necesar pentru dezvoltarea durabilă a teritoriilor cuprinse în strategiile de dezvoltare locală proprii GAL-urilor componente.

Grupul de Acțiune Locală este o formă de parteneriat public-privat ce cuprinde comunități locale de dimensiuni variabile (între 5 000 – 100 000 de locuitori)  cu scopul de a dezvolta zona rurală prin implementarea metodelor LEADER în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )