Flash news:
 
<< Înapoi


Singurul parlamentar pecican nu se mai regăseşte pe lista pentru alegerile parlamentare



24.10.16 de P. S.

După un mandat de deputat şi două mandate de senator în Parlamentul României, Constantin Traian Igaş nu se regăseşte pe lista candidaţilor Partidului Naţional Liberal (PNL) Arad la alegerile parlamentare, votată vineri de Colegiul Director Judeţean.

Vestea a provocat nemulţumirea multor simpatizanţi, care au lăsat mesaje pe pagina de Facebook a senatorului pecican. Sâmbătă politicianul a răspuns cu o postare în care nu se sfiește să vorbească şi despre problemele din cadrul filialei judeţene a PNL.

„Sunt un om echilibrat şi înţeleg să mă opresc aici, mulţumindu-vă celor de bună credinţă!
Sunt onorat că am reprezentat Aradul la nivel naţional timp de 12 ani şi îmi place să cred că am făcut-o cu folos şi onestitate! Am parcurs multe etape în politică din 2000 până astăzi, trecând prin funcții alese de consilier local, consilier județean, deputat, senator ales uninominal în două mandate, culminând cu funcția de ministru de interne!

 

Le mulţumesc celor care mi-au acordat încrederea, m-au creditat cu suficientă motivaţie şi omenie pentru a reprezenta Aradul cu folos şi bună-credinţă! Le mulţumesc celor cu care am lucrat în echipă, celor cu care am colaborat pe parcursul anilor, colegilor, prietenilor, care mi-au rămas alături, şi celor pe care i-am cunoscut în această perioadă!” a scris singurul parlamentar pecican.

 

CITEŞTE AICI ÎNTREAGA ŞTIRE!



Comentarii
Nume:
Comentariu:



Stiri Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
Parinte în 20.10.17
Asta a fost cu o profesoara competentă si dedicată elevilor si 5 ...
ioan în 20.10.17
Felicitari pentru ceea ce faceti domnilor profesori avasile si Anca.Reprezent ...
ok în 17.10.17
lipseste dumici din poze unde e,
exact în 15.10.17
sau la antal macelaru!ca pana acum
IVANA LUKA în 13.10.17
Buna, Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a v& ...
Sir Joel Williams în 13.10.17
Aveți nevoie de un împrumut de credit financiar urgent? * Transfer ...
pt viziune în 13.10.17
sunt bunic si am facut mate cud,l rancu daca va spune ceva
OCEANICFINANCE în 13.10.17
aveți nevoie de un împrumut autentic în scopuri de afaceri sau ...
Coltec Finance Company Limited în 12.10.17
- Do not need to leverage any assets to acquire capital - No Upfront fee or ...
harry carlos loans în 11.10.17
O zi buna, Acest lucru este de a informa publicul larg că în pre ...

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891