Flash news:
 
<< Înapoi


Revedere în familie, după 50 de ani (GALERIE FOTO)



05.04.16 de P. S.

O întâlnire emoţionantă a avut loc sâmbătă dimineaţă la sediul Primăriei Oraşului Pecica, atunci când membrii familiei Crucean s-au reunit după mai bine de cinci decenii.

Totul a pornit ca un cadou de ziua de naştere a lui Sabin Bodrojan, stabilit în Statele Unite ale Americii în anul 1964, fiica sa, Sabina având ideea de a organiza vizita la Pecica.

Ea a trimis un e-mail la Primărie şi a cerut ajutor pentru identificarea rudelor din oraş. A avut noroc, pentru că reprezentanţii administraţiei locale au reuşit să le găsească repede, iar în nici două săptămâni americanii au sosit la Pecica.

„Nu am mai recunoscut nimic, parcă am rămas blocat în timp. Stau şi mă minunez” le-a mărturisit Sabin Bodrojan verişorilor şi familiilor acestora după ce, conform obiceiului, a gustat din Pita de Pecica cu sare.

Momentul revederii a fost urmat de revocarea unor amintiri frumoase din copilărie, cu ajutorul fotografiilor vechi, aduse de rudele pecicane: Crucean Maria, alături de cei doi fii şi nora, Crucean Octavia, alături de soţ, fată, ginere şi nepoată şi Popeţiu Didina, alături de soţ.

 

CITEŞTE AICI ÎNTREAGA ŞTIRE ŞI VEZI GALERIA FOTO!




Comentarii
Nume:
Comentariu:



Stiri Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
Abban în 20.08.17
We are Ireland based major/Direct providers of Fresh Cut BG, SBLC, POF, MTN, ...
Abban în 20.08.17
Name : Abban Kangan E-mail : abbankangan@gmail.com Skype id :abbankangan@gm ...
Serios în 14.08.17
Ar trebui sa luam exemplu de la Nadlac referitor la modul civilizat și e ...
Jeanvaljean în 13.08.17
Panem et circenses...
Ghiar în 11.08.17
Și la taverna pecicana parcarea a cui este?a primăriei sau restaura ...
Wulan Sari în 02.08.17
Buna, Numele meu este Wulan Sari, am fost victima unei fraude în mâ ...
xxl în 29.07.17
alo primaria ati dat aprobare pt. utilizarea spatiului
xxl în 29.07.17
servirea ca la tarani cu mesele pe spatiul verde marca prodan
mirificu în 01.07.17
in 45 de autobuz minute nu apuci nici sa stranuti ca sa iasa microbii..aloo g ...
bla bla în 29.06.17
vai de ei pomul sa rupt pt ca era prea uscat nu din cauta vizejiei. daca prim ...

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891