Flash news:
 
<< Înapoi


Jurnaliști străini la Ferma de Bivoli



31.07.17 de P. S.

Consiliul Judeţean Arad continuă procesul de mediatizare a potenţialului turistic al judeţului Arad, de această dată prin intermediul jurnaliștilor străini.

Instituția condusă de Iustin Cionca a invitat la sfârșitul săptămânii trecute un grup de reprezentanţi ai presei din Ungaria şi Serbia.

Pe durata celor două zile petrecute în județul Arad, jurnaliștii au făcut o călătorie cu „Săgeata Verde”, până la Ghioroc, unde au vizitat Podgoria Aradului şi au luat parte la o degustare de vinuri, într-o cramă tradiţională.

A urmat o vizită la Mănăstirea Radna, apoi o deplasare la Bata, localitate unde are loc anual Festivalul Vânătorii, iar în finalul zilei, la tabăra de la Căsoaia, unde recent Consiliul Judeţean a inaugurat un Parc Tematic de Educație Montanistică.

În cea de-a doua zi a vizitei, după ce au au vizitat în prealabil Parcul Natural Lunca Mureşului, reprezentații presei din țările vecine au ajuns și la Pecica, cu ajutorul bărcilor, pe râul Mureș.

Obiectivul local ales de organizatori a fost Ferma de Bivoli, unde jurnaliștii au făcut un tur și au văzut Centrul de Vizitare.

 

 



Comentarii
Nume:
Comentariu:



Stiri Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
ok în 17.10.17
lipseste dumici din poze unde e,
exact în 15.10.17
sau la antal macelaru!ca pana acum
IVANA LUKA în 13.10.17
Buna, Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a v& ...
Sir Joel Williams în 13.10.17
Aveți nevoie de un împrumut de credit financiar urgent? * Transfer ...
pt viziune în 13.10.17
sunt bunic si am facut mate cud,l rancu daca va spune ceva
OCEANICFINANCE în 13.10.17
aveți nevoie de un împrumut autentic în scopuri de afaceri sau ...
Coltec Finance Company Limited în 12.10.17
- Do not need to leverage any assets to acquire capital - No Upfront fee or ...
harry carlos loans în 11.10.17
O zi buna, Acest lucru este de a informa publicul larg că în pre ...
harry carlos loans în 11.10.17
O zi buna, Acest lucru este de a informa publicul larg că în pre ...
intrebare în 11.10.17
liceul ghe.lazar pecica

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891