Flash news:
 
<< Înapoi


Bucate tradiţionale şi multă voie bună la Seara Interetnică Slavă (GALERIE FOTO)



26.10.16 de P. S.

Sala Forum a Asociaţiei Micilor Meseriaşi din centru oraşului a răsunat de melodii slovăceşti sâmbătă seara, cu ocazia celei de a şaptea ediţii a Serii Interetnice Slave.

La petrecerea pregătită de Organizaţia Locală a Uniunii Democrate a Slovacilor și a Cehilor din România (UDSCR) au participat aproape 200 de pecicani, care s-au distrat până târziu în noaptea pe muzica asigurată de formaţia Riziko din Peregu Mare.

Aperitivul a fost cel tradiţional şi s-a bucurat de succes şi în acest an: pâine cu unsoare de porc, completată cu boia, delicat, ceapă roşie sau castraveţi muraţi, în funcţie de gust.

A urmat primul fel: maioş şi tobă, urmate de o delicioasă friptură cu rozmarin, după care petrecăreţii au continuat meniul tradiţional cu nudli cu varză.

La final, desertul tradiţional slovac: găluşte tăuţeşti, întreg meniul fiind pregătit de doamna Maria Ribovici, alături de doamnele din Nădlac.

Bucatele alese au fost stropite cu suc, apă sau bere la draft din belşug. Participanţii la bal au fost rugaţi să fie „eco” şi să vină cu halba de acasă, iar mulţi s-au conformat.

O parte din participanţi a purtat obiecte vestimentare tradiționale slave, de la rochii la cămăşi cu motive populare, până la pălării.

Ca la orice bal, nu a putut lipsi nici tombola cu premii.

Organizatorii principali: Stanislav Ribovici şi Damilir Szokola s-au declarat mulţumiţi de numărul participanţilor şi de atmosferă, slovaci, sârbi, români şi maghiari distrându-se cu toţii împreună.

Printre participanţi s-a numărat primarul Petru Antal, viceprimarul Miodrag Stanoiov, administratorul public Monica Velici, preşedintele Consiliului Judeţean, Iustin Cionca şi vicepreşedintele Claudia Boghicevici, dar şi reprezentanţii Organizaţiei UDSCR Nădlac, printre care viceprimarul oraşului vecin, Somrak Dusan.




Comentarii
Nume:
Comentariu:



Stiri Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
Abban în 20.08.17
We are Ireland based major/Direct providers of Fresh Cut BG, SBLC, POF, MTN, ...
Abban în 20.08.17
Name : Abban Kangan E-mail : abbankangan@gmail.com Skype id :abbankangan@gm ...
Serios în 14.08.17
Ar trebui sa luam exemplu de la Nadlac referitor la modul civilizat și e ...
Jeanvaljean în 13.08.17
Panem et circenses...
Ghiar în 11.08.17
Și la taverna pecicana parcarea a cui este?a primăriei sau restaura ...
Wulan Sari în 02.08.17
Buna, Numele meu este Wulan Sari, am fost victima unei fraude în mâ ...
xxl în 29.07.17
alo primaria ati dat aprobare pt. utilizarea spatiului
xxl în 29.07.17
servirea ca la tarani cu mesele pe spatiul verde marca prodan
mirificu în 01.07.17
in 45 de autobuz minute nu apuci nici sa stranuti ca sa iasa microbii..aloo g ...
bla bla în 29.06.17
vai de ei pomul sa rupt pt ca era prea uscat nu din cauta vizejiei. daca prim ...

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891