Flash news:
 
<< Înapoi


Singura cursă de cale ferată care trece prin Pecica a fost suspendată



19.03.15 de P. S.

Singura legătură de cale ferată care include şi oraşul Pecica a fost suspendată de la începutul acestei săptămâni după ce operatorul privat a pierdut certificatul de siguranţă.

Autoritatea de Siguranţă Feroviară a descoperit că mai multe automotoare au probleme tehnice şi a obligat compania Regiotrans să îşi întrerupă activitatea începând de marţi, 17 martie, până la o dată necunoscută.

Firma cu sediul în Braşov operează pe patru rute în judeţ, printre care şi Arad-Nădlac, care a traversat zilnic, de mai multe ori, oraşul Pecica.

CFR Călători a anunţat miercuri că preia o parte din rutele operatorului privat, dar pe listă nu re regăseşte niciuna dintre cursele din judeţul Arad.

Trenurile folosite de Regiotrans au fost aduse din Franţa după ce acolo au fost retrase din circulaţie, dar preţul mai mic decât cel al biletului de autobuz şi durata de călătorie asemănătoare au făcut ca firma să aibă clienţi la nivel local.

SC Regiotrans SRL a început demersurile pentru obţinerea în procedura de urgenţă a certificatului de siguranţă partea B. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă mulţumim pentru înţelegere” se arată în cel mai recent comunicat postat pe pagina de internet a companiei, alături de lista rutelor preluate de CFR Călători.

(Foto: Google Streeview)

 



Comentarii
Nume:
Comentariu:



Top news Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
Serios în 14.08.17
Ar trebui sa luam exemplu de la Nadlac referitor la modul civilizat și e ...
Jeanvaljean în 13.08.17
Panem et circenses...
Ghiar în 11.08.17
Și la taverna pecicana parcarea a cui este?a primăriei sau restaura ...
Wulan Sari în 02.08.17
Buna, Numele meu este Wulan Sari, am fost victima unei fraude în mâ ...
xxl în 29.07.17
alo primaria ati dat aprobare pt. utilizarea spatiului
xxl în 29.07.17
servirea ca la tarani cu mesele pe spatiul verde marca prodan
mirificu în 01.07.17
in 45 de autobuz minute nu apuci nici sa stranuti ca sa iasa microbii..aloo g ...
bla bla în 29.06.17
vai de ei pomul sa rupt pt ca era prea uscat nu din cauta vizejiei. daca prim ...
pt xxl în 28.06.17
cum sa nu scriem adevaratii se plmba de acasa la medic
xxl în 26.06.17
NU MAI SCRIETI NOUTATI DIN PECICA CE EVENIMENTE SUNT IN PIATA CUM SAU DISTRA ...

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891