Simfonia Primăverii la Grădinița PP 2 Pecica (GALERIE FOTO)

Simfonia Primăverii la Grădinița PP 2 Pecica (GALERIE FOTO)

Copiii grupei mari a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2 din Pecica au participat astăzi la activitatea intitulată „Simfonia Primăverii”, derulată în cadrul proiectului tematic „Simfonia Primăverii – instrumentele muzicale”.

„Dacă muzica ne spune ceva – nu o poveste sau o imagine, ci un simțământ – dacă ne face să ne schimbăm lăuntric, atunci înseamnă că o înțelegem” – acesta a fost moto-ul activității, plecând de la cuvintele compozitorului și pianistului Leonard Bernstein.

„Astăzi ne-am propus să intram în lumea minunată a sunetelor muzicale, a instrumentelor, a ceea ce reprezintă Muzica. Ne-au ajutat instrumentele muzicale aduse de către copiii grupei mari” – au explicat coordonatoarele proiectului, prof. Tatiana Moș și prof. Alexandra Tania Moș.

Activitatea a debutat cu interpretarea vocală și instrumentală a unor cântece de primăvară de către copii. N-a lipsit nici dirijorul „orchestrei”, nici soliștii!

În finalul primei părți s-a organizat o „sesiune” de interviuri cu micii muzicieni, spre deliciul tuturor.

În cea de-a doua parte, copiii și-au împărtășit impresiile despre activitate, astfel au creat o poveste cu tema „Micii instrumentiști”.

S-a dovedit a fi o activitate foarte reușită, deoarece reprezintă o tematică inedită, interesantă și plăcută pentru copii – consideră coordonatoarele proiectului tematic de la Grădinița PP 2 Pecica.

Loading...
CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )