Flash news:
 
<< Înapoi


Sărbătoarea recunoştinţei la hramul Bisericii Romano-catolice din Turnu (GALERIE FOTO)



14.09.15 de P. S.

Comunitatea romano-catolică din Turnu a sărbătorit luni hramul bisericii ridicate cu 262 de ani în urmă, în cadrul unei slujbe festive oficiate de doisprezece preoţi sosiţi din zonă, dar şi din Ungaria.

Alături de preotul paroh Király Árpád , slujba a fost celebrată de preotul paroh din Gyomaendrőd (Ungaria), Czank Gábor, a cărui familie este originară din sat, dar a fost prezent şi preotul Ebenspanger Ferenc, cel care a servit la biserica romano-catolică din Turnu cu decenii în urmă.

Făcând referire la hramul bisericii, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, părintele Czank le-a transmis enoriaşilor să fie recunoscători Mântuitorului pentru că ne-a salvat pe fiecare în parte, crucea sa devenind sfântă şi să ne gândim câte a avut de îndurat chiar dacă a fost fără de păcat, pe lângă care problemele şi suferinţele noastre sunt mici.

Înălţarea Sfintei Cruci a fost introdusă de Biserică pentru a marca găsirea Crucii pe care a fost răstignit Isus Hristos şi înălţarea ei solemnă în vazul poporului, la 14 septembrie 335, la ordinul împărătesei Elena. 

Alături de enoriaşii torneni, la slujba festivă au participat şi fii ai satului întorşi pentru sărbătoare, dar şi credincioşi din Pecica, Sederhat, Arad şi alte localităţi învecinate, lăcaşul de cult frumos împodobit fiind plin.

La liturghie a asistat preotul paroh ortodox român Marius Stratulat şi preotul paroh ortodox sârb, Milin Milovan, primarul Petru Antal, viceprimarul Miodrag Stanoiov, consilierii locali Halasi Andrei şi Demeter Nicolae, precum şi directorul adjunct al Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica, prof. Daniel Toth. Ordinul Benedictin a fost reprezentat de două călurăriţe venite din Arad.

Au participat şi consilierul local Tóth Csaba şi Boldis Szilamér, cărora preotul paroh le-a mulţumit pentru că au suportat cheltuielile schimbării uşii principale a bisericii, care a ars în actul de vandalism comis de un localnic la mijlocul lunii iunie.

Înainte de finalul slujbei a avut loc procesiunea din jurul bisericii, după care toţi cei prezenţi au fost invitaţi în curtea parohiei pentru a servi prăjituri sau răcoritoare.

După vecernia de după-masă, în jurul orelor 16 a avut loc şi un mic spectacol pe scena amplasată în parcul din faţa bisericii.

Slujba a fost filmată de West TV Regional, urmând să fie difuzată pe post cel mai probabil într-o duminică dimineaţă.




Comentarii
Nume:
Comentariu:



Top news Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
ok în 17.10.17
lipseste dumici din poze unde e,
exact în 15.10.17
sau la antal macelaru!ca pana acum
IVANA LUKA în 13.10.17
Buna, Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a v& ...
Sir Joel Williams în 13.10.17
Aveți nevoie de un împrumut de credit financiar urgent? * Transfer ...
pt viziune în 13.10.17
sunt bunic si am facut mate cud,l rancu daca va spune ceva
OCEANICFINANCE în 13.10.17
aveți nevoie de un împrumut autentic în scopuri de afaceri sau ...
Coltec Finance Company Limited în 12.10.17
- Do not need to leverage any assets to acquire capital - No Upfront fee or ...
harry carlos loans în 11.10.17
O zi buna, Acest lucru este de a informa publicul larg că în pre ...
harry carlos loans în 11.10.17
O zi buna, Acest lucru este de a informa publicul larg că în pre ...
intrebare în 11.10.17
liceul ghe.lazar pecica

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891