Retim crește taxa de salubrizare cu 45 de bani pe lună

Retim crește taxa de salubrizare cu 45 de bani pe lună

Ministerul Fondurilor Europene a avizat favorabil noul plan tarifar aplicabil pentru colectarea deşeurilor în judeţul Arad.

Ca urmare a aprobării noului plan tarifar, s-a analizat fundamentarea RETIM Ecologic Service SA de majorare a tarifelor în două şedinte cu reprezentanții firmei, ai administrațiilor locale din Zona 1 (care cuprinde partea de vest a județului, printre care și orașul Pecica), precum şi angajații Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Arad,  responsabili de monitorizarea contractului, iar în urma discuţiilor, propunerea de majorare a tarifelor RETIM a fost trimisă pentru aprobare localităților prin hotărâri de Consilii Locale.

Astfel, locuitorii orașului Pecica vor plăti 11.28 de lei/persoană/lună, în loc de 10.83 (cu TVA inclus).

Pentru agenții economici și instituțiile publice, taxa crește la 452.76 lei/tonă, în loc de 317.71 lei (cu TVA inclus).

Majorarea tarifelor este determinată de modificarea condiţiilor de operare, costuri adiţionale de tratare a deşeurilor, creşterea cuantumului salariului minim pe economie precum şi actualizarea cu indicele preţurilor de consum.

Potrivit operatorului de salubritate, costurile ce stau la baza fundamentării modificării de tarife ar fi condus  în cazul persoanelor fizice din zona urbană la depăşirea tarifului maxim aferent anului 2020.

În consecinţă,  în conformitate cu regulile impuse de Ministerul Fondurilor Europene, diferenţa de costuri se repartizează asupra tarifelor aplicabile utilizatorilor non-casnici (agenţi economici şi instituţii publice).

„Planul tarifar se actualizează periodic, în funcţie de evoluţia principalilor indicatori macroeconomici, existând posibilitatea ca în viitor, în funcţie de evoluţia nivelurilor salariale, a prognozelor de creştere a Produsului Intern Brut sau a indicelui Preţului de consum, tarifele persoanelor fizice (urban) să suporte din nou, în întregime, costurile aferente prestării serviciilor” – specifică compania.

Loading...
CATEGORIES
TAGS
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )