Flash news:
 
<< Înapoi


Punctaj Maxim şi urcare de patru locuri pentru juniorii ACS Progresul (GALERIE FOTO)



05.10.16 de P. S.

ACS Progresul Pecica, echipa de Juniori 1A a fost reconstruită din temelii, cu jucători noi, tinere speranţe ale fotbalului local şi a fost nevoie de ceva timp până fotbaliştii antrenaţi din această toamnă de Mihai Grozav să formeze, într-adevăr, o echipă.

Campionatul 2016-2017 a fost început cu stângul, în data de 24 august, cu o înfrângere cu scorul de 6-1 pe terenul celor de la CS Victoria Nădlac, golul de onoare fiind marcat de Raul Maxim.

A urmat încă un meci pierdut, pe 31 august, de această dată la limită, cu 1-2, împotriva celor de la CS Păulişana Păuliş, pe teren propriu (gol marcat de Raul Kiraly).

În cea de a treia etapă juniorii pecicani au obţinut trei puncte prin neprezentarea echipei CS Victoria Felnac.

Meciul din 14 septembrie, jucat în deplasare, s-a încheiat fără gol, jocul cu CS Glogovăţ 2013 din 21 septembrie a fost amânat pe 9 noiembrie, în timp ce întâlnirea cu CS Cetate Săvârşin, a fost pierdută cu scorul de 4-0.

A urmat meciul de astăzi, din etapa a şaptea, disputat pe terenul din Pădurice, cu cei de la CS Şoimii Lipova, pe o vreme însorită, dar rece şi cu rafale de vânt, în faţa a circa 20 de spectatori.

Prima repriză a fost destul de echilibrată în ceea ce priveşte posesia mingii, dar Progresul şi-a creat mai multe ocazii de gol.

În partea a doua, spre finalul partidei, tinerii fotbalişti pecicani antrenaţi de Mihai Grozav au forţat jocul şi Raul Maxim a înscris primul gol al partidei, în minutul 70. Cu două minute înainte de final el a reuşit să marcheze din nou, stabilind scorul final de 2-0.

În urma victoriei de pe teren propriu, echipa de Juniori 1A  a ACS Progresul Pecica urcă patru locuri în clasament, până pe locul cinci, cu un total de 7 puncte.

Echipa pecicană a jucat în formula: Iosub – Koppandi, Maxim, Scuturici, Solovăstru (Morea, min. 46), Kiraly, Hedeşan G., Opşitar (Molotca, min. 59), Hedeşan A., Miculiţ, Chiuariu (Ilie, min. 49). 




Comentarii (3)

1 - la 13 10 2016 ora 17:32



Adevărații juniori au fost Campionii din 2014!


Pecica - la 10 10 2016 ora 13:41



Sí seniori ? ?? Un răs ! Hai sâ vedem Progresu Pecica in liga 3 ! !!!!


Solovastru - la 06 10 2016 ora 1:25



Bravo baieti


Nume:
Comentariu:



Top news Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
pt primarie în 14.12.17
ce dreptate aveti asa arata orasul pecica
Pt.primarie în 14.12.17
Sa va fie rusine ca pe străzi nu puneți piatra iar la hotel la Igas ...
unom în 14.12.17
Felicitari D-na prof, Anca si"tinerilor" pecicani,care purtati traditiile pe ...
unom în 14.12.17
Felicitari D-na prof, Anca si"tinerilor" becicani,care purtati traditiile pe ...
Alexandra Tania în 13.12.17
Multumim! :)
Marcel Ionescu în 13.12.17
Sincere felicitari, oameni frumosi !
Zau în 13.12.17
Ar trebui ornamente nou!astea sunt depășite !nu aici trebuie fă ...
Serios în 12.12.17
Având in vedere ca este informație publica, va rugam sa faceți ...
Pt medeea în 11.12.17
De acord.fiecare echipa sa găteasca produsele și sa le serveasc ...
bdsfn.com@gmail.com în 11.12.17
Hello, Apply and get qualify for a loan on low interest rate 1% and easy proc ...

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891