Flash news:
 
<< Înapoi


Programul complet al Zilelor Orașului Pecica 2017



04.05.17 de P. S.

La sfârșitul săptămânii viitoare pecicanii și toți cei interesați sunt invitați să sărbătorească 13 ani de la data ridicării localității la rangul de oraș.

Zilele Orașului Pecica 2017 se vor derula pe durata a trei zile, cu programele deja-tradiționale, dar și artiști de renume care vor urca pe scena amplasată în Piața Regele Mihai I. Programul complet al manifestării organizate de Primăria Orașului Pecica, Consiliul Local Pecica și Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu” este următorul:

 

VINERI, 12 MAI

10:00 – Festivalul de folclor pentru preșcolari „Păstrători de Tradiții”, ediția a III-a

(În caz de vreme nefavorabilă, festivalul se va ține la Casa de Cultură „Doru Ioan Petescu”)

19:00 – Cupa „Zilele Orașului” la minifotbal (Terenul sintetic de la Sala Mare de Sport)

19:00 – Program folcloric cu formația Aranykalász a Asociației Culturale a Minorităților din Pecica, Ansamblul Búzavirág din Pecica și invitații lor

21:00 – Concert MÁRIÓ (Ungaria)

22:00 – Moment de Ziua Mamei

22:30 – Concertul formației APOSTOL din Ungaria 

24:00 – Bal stradal cu formația Roulette din Peregul Mic

Prezentatoarea serii: Greta Dancu

 

SÂMBĂTĂ, 13 MAI

18:00 – Cupa „Zilele Orașului” la minifotbal (Terenul sintetic de la Sala Mare de Sport)

19:00 – Dans modern cu trupele Clubului Copiilor din Pecica

19:30 – Dans modern cu formația Forever a Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu” Pecica

19:45 – Microrecital Iunia

20:00 – Dans sportiv cu formația Azucar a Palatului Copiilor Arad

20:50 – Trupa Zumba din Pecica

21:10 – Concert LIDIA BUBLE, AKCENT și SANDRA N

23:00 – Stand-up comedy cu Daniel Făt

23:30 – Bal stradal cu Gabriel Stoica și formația

Prezentatoarea serii: Georgiana Țentea

 

DUMINICĂ, 14 MAI

11:00 – Ședința festivă a Consiliului Local (Sala festivă a Primăriei)

17:00 – Demonstrația canină Kalypsoland (Parcul Sfânta Treime)

18:00 – Spectacol folcloric cu „Păstrătorii Tradiției Juniori”

19:00 – Dansuri populare slovace cu Ansamblul folcloric Salašan al USCR Nădlac

19:30 – Dansuri populare germane cu formația Cercului Cultural Banat-JA România, Arad

20:00 – Ansamblul folcloric „Păstrătorii Tradiției” Pecica

21:00 – Ansamblul „Arădeana”

22:00 – Formația „TIMIȘUL” cu soliștii vocali ALEX SURDEA și GEORGIANA VIȚA

23:00 – NICOLETA VOICA

24:00 – Foc de artificii

Prezentatoarea serii: Nicoleta Pavel

 

* Evenimentele au loc în Piața Regele Mihai I, cu excepția celor cu locația specificată. 



Comentarii
Nume:
Comentariu:



Top news Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
Serios în 12.12.17
Având in vedere ca este informație publica, va rugam sa faceți ...
Pt medeea în 11.12.17
De acord.fiecare echipa sa găteasca produsele și sa le serveasc ...
bdsfn.com@gmail.com în 11.12.17
Hello, Apply and get qualify for a loan on low interest rate 1% and easy proc ...
medeea în 11.12.17
ar trebuii date produsele oamenilor poate la un pret foarte mic eu am fost o ...
Pacat în 09.12.17
Afirmații bolnave!pacat.
Apocrife în 09.12.17
Domnule Chifor, pe ce baza faceti astfel de afirmatii, despre Regele Mihai. . ...
Domnule Lisa Messah în 08.12.17
Aplicați pentru asistență financiară, la un nivel scă ...
Alex în 06.12.17
Aveți nevoie de un împrumut de urgență de la 1.000 la 100 ...
Alex în 06.12.17
Aveți nevoie de un împrumut de urgență de la 1.000 la 100 ...
Victor în 06.12.17
Acordam împrumuturi la o rata anuala a dobânzii de 2%. Aprobarea ...

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891