Flash news:
 
<< Înapoi


Program educativ şi jonglerii cu foc, la Ora Pământului (GALERIE FOTO)



23.03.16 de P. S.

Elevii Liceului Teoretic „Gheorghe Lazăr” au sărbătorit şi în acest an Ora Pământului la Pecica, alăturându-se acţiunilor organizate în toată lumea în seara de 19 martie.

„Ora Pământului” este un eveniment internațional, organizat la finalul lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie eletrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice.

În acest an instituţii şi organizaţii din aproape 50 de oraşe din toată ţara au aderat la acţiunea care constă în stingerea luminii și oprirea aparatelor electrocasnice neesențiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât și de către instituții și unități economice.

Programul din Pecica a început la ora 20:30, când a fost stins iluminatul public în zona centrală, inclusiv în Piaţa Regele Mihai I, acolo unde câteva sute de persoane s-au adunat pentru a lua parte la „Ora Pământului”.

Elevii îndrumaţi de prof. Elisabeta Andronie şi prof. Camelia Kallos au pregătit brăţări şi ochelari fosforescenţi, cu toţii purtând tricouri albe. Lumina necesară a fost asigurată cu lampioane, dar şi torţe pregătite de voluntarii subfilialei Pecica a Crucii Roşii, coordonaţi de Mihaela Dudaş-Donică.

Evenimentul a făcut parte din proiectul „Reach the sky” (Atinge cerul) demarat de liceul pecican cu şcoli din patru ţări europene, în cadrul programul Erasmus+, în cadrul căruia se studiază probleme referitoare la patrimoniul natural, ecologic şi cultural.

Cu ajutorul unei aplicaţii de pe telefonul mobil, elevii au putut afla date despre planetele şi stelele sistemului nostru solar.

Aceştia au confecţionat machete ale planetelor şi au desenat un costum de astronaut cu care s-au pozat.

„Ora Pământului” s-a încheiat cu o spectaculoasă demonstraţie de jonglerii cu foc prezentată de trupa Hypnosis din Braşov. 

Evenimentul a avut loc cu sprijinul Primăriei Oraşului Pecica şi al Consiliului Local, reprezentate de viceprimarul Miodrag Stanoiov şi mai mulţi consilieri locali. Acţiunea a fost coordonată de şefa Serviciului Protecţia Mediului, Mariana Luculescu, cea care a asigurat buna colaborare între şcoală şi administraţie.

La eveniment au asistat şi pompieri de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Pecica, condus de ing. Mihai Stan.

(Foto: Marin Stan)




Comentarii
Nume:
Comentariu:



Top news Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
Serios în 14.08.17
Ar trebui sa luam exemplu de la Nadlac referitor la modul civilizat și e ...
Jeanvaljean în 13.08.17
Panem et circenses...
Ghiar în 11.08.17
Și la taverna pecicana parcarea a cui este?a primăriei sau restaura ...
Wulan Sari în 02.08.17
Buna, Numele meu este Wulan Sari, am fost victima unei fraude în mâ ...
xxl în 29.07.17
alo primaria ati dat aprobare pt. utilizarea spatiului
xxl în 29.07.17
servirea ca la tarani cu mesele pe spatiul verde marca prodan
mirificu în 01.07.17
in 45 de autobuz minute nu apuci nici sa stranuti ca sa iasa microbii..aloo g ...
bla bla în 29.06.17
vai de ei pomul sa rupt pt ca era prea uscat nu din cauta vizejiei. daca prim ...
pt xxl în 28.06.17
cum sa nu scriem adevaratii se plmba de acasa la medic
xxl în 26.06.17
NU MAI SCRIETI NOUTATI DIN PECICA CE EVENIMENTE SUNT IN PIATA CUM SAU DISTRA ...

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891