Program de 10 Mai cu invitaţi speciali (GALERIE FOTO)

Program de 10 Mai cu invitaţi speciali (GALERIE FOTO)

Cuplul princiar a fost aşteptat în faţa Casei de Cultură „Doru Ioan Petescu” cu steaguri regale de un număr mare de monarhişti sosiţi din mai multe judeţe ale ţării, alături de pecicani. La sosire tinerii au fost aplaudaţi, iar la intrare au fost primiţi cu Pită de Pecica şi sare.

Programul a început cu Corul Liceului „Teoretic Gheorghe Lazăr”, condus de prof. Alexandru Zaharia, după care organizatorul principal dr. Vasile Chifor a salutat cei prezenţi şi a făcut o prezentare detaliată a semnificaţiilor istorice ale zilei de 10 Mai, Ziua Independenței şi Ziua Regalităţii, completat de poeme legate de subiect, unul dintre acestea fiind recitat de poetul pecican Ioan Vasile Marcu.

Cvartetul Euterpe al Filarmonicii de Stat a pregătit un spectacol de muzică veche, în colaborare cu soprana Nicoleta Brola, program apreciat de publicul care a umplut Casa de Cultură.

Dr. Chifor a mulţumit pentru sprijinul constant preşedintelui Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, primarului Petru Antal şi viceprimarului Miodrag Stanoiov, înmânându-le volume legate de monarhie, după care a invitat-o pe scenă pe jurnalista Marilena Rotaru, cunoscută pentru materialele realizate cu Regele Mihai I şi despre Casa Regală.

Invitatul special al serii, Principele Nicolae al României, a urcat pe scenă în aplauzele celor din sală. Primarul Petru Antal i-a înmânat placheta „Cheia Oraşului”, principele fiind vizibil emoţionat de primire şi de gest.

„Vă mulţumesc pentru căldura cu care am fost primit la Pecica. Sunt mândru de ceea ce a făcut familia mea pentru România şi trebuie să muncim pentru o România mai unită” – a declarat. La finalul programului, el a dat autografe pecicanilor.

Semn că s-a simţit foarte bine la Pecica, vineri Principele Nicolae a vizionat împreună cu primarul Petru Antal parada copiilor de grădiniţă de la Festivalul de folclor pentru preşcolari „Păstrători de Tradiţii”, după care a mers în Piaţa Regele Mihai I pentru a îi vedea pe scenă.

Alteţa Sa Regală le-a făcut o surpriză elevilor concurenţi şi organizatorilor de la concursul de prim ajutor „Sanitarii pricepuţi”, a cărui fază zonală a avut loc în sala de sport din vecinătatea pieţei.

 

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )