Președintele Federației Asiatice de Artă Fotografică, în vizită la Pecica

Președintele Federației Asiatice de Artă Fotografică, în vizită la Pecica

Președintele Federației Asiatice de Artă Fotografică (FAPA), cu sediul în Hong Kong, Gao Jun-Hai a fost oaspetele Aradului, zilele trecute.

Oaspetele a răspuns invitației Consiliului Județean Arad și a FotoClubPro Arad, fiind interesat în mod special de brandul turistic al județului, „Experiențe Naturale”.

Însoțit de președintele FotoClubPro Arad, Nelu Scripciuc, Gao Jun-Hai a fost primit de președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și a făcut o vizită la Casa Româno-Chineză. Gazdele au pregătit un program dens artistului fotograf chinez, punând în valoare obiective culturale, turistice și istorice din municipiu și județ, printre care Complexul Muzeal Arad, Palatul Administrativ, clasa Confucius din Arad sub egida Universităţii de Vest Vasile Goldiş.

Printre obiectivele din judeţ s-a numărat şi Pecica. Gao Jun-Hai a fost primit de primarul Petru Antal, după care a vizitat atracţia turistică a oraşului, Ferma de Bivoli, unde a realizat o serie de fotografii.

„Este pentru prima oară când un oaspete atât de important din Republica Populară Chineză, din domeniul artei fotografice, petrece la Arad câteva zile și, dincolo de turism, oferă fotografilor arădeni sfaturi profesionale prețioase. Această vizită ne onorează pentru că nu este doar o consecință a relațiilor internaționale bune pe care le avem, Consiliul Județean Arad și noi, ci și o apreciere a Aradului și o recunoaștere a școlii arădene de fotografie” – a declarat președintele Foto Club Pro Arad, Nelu Scripciuc.

Președintele FAPA s-a declarat impresionat de arhitectura frumoasă a Aradului, de orașul în stil occidental, dar și de peisajele frumoase din județ.

 

Foto: FotoClubPro Arad

 

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )