Flash news:
 
<< Înapoi


Praznicul de Pită Nouă 2014, în imagini (GALERIE FOTO)



19.08.14 de P.S.

Săptămâna trecută pecicanii şi toţi cei care au vizitat oraşul au avut parte de un şir de manifestări dedicate sărbătorii recoltei şi pâinii noi.

Praznicul de Pită Nouă a început, practic, de luni, de când se află la Pecica un grup de fotografi profesionişti care participă pe parcursul întregii săptămâni la tabăra fotografică intitulată „Pecica între tradiţie şi modernism”, realizând imagini despre oraş.

Programele propriu-zise au debutat joi cu un schimb de bune practici ale Grupurilor de Acţiune Locală din judeţ, organizat la Centrul de Vizitare al Fermei de Bivoli şi urmat de o vizită pe teren la unul dintre fermierii care a apelat la sprijinul GAL Lunca Mureşului de Jos Pecica şi a beneficiat de finanţare europeană.

Copiii s-au întrecut la tenis de masă, locul întâi fiind obţinut de Horvath Costică, iar la Cupa „Spicul de Aur” au concurat şapte echipe. În urma meciurilor disputate joi şi vineri pe terenul de fotbal sintetic din spatele Sălii Mari de Sport, locul trei a fost ocupat de Real, locul doi de Zanetti, iar trofeul a fost luat de echipa Twice.

 Seară publicul a avut parte de un program ecumenic cu participarea corurilor bisericeşti: corul Bisericii Ortodoxe Române – Parohia 2, corul Bisericii Baptiste, corul Eben Ezer, Corul Harul şi corul Adoram.

Vineri s-au sfinţit cunune de grâu la Biserica Ortodoxă nouă, iar seara pecicanii au putut urmări un program artistic cu formaţia Datina, Junii Nădlacului, formaţia On the Edge, Radu Moş şi fetele. Înainate de ora 21 au urcat pe scenă dansatorii formaţiei Búzavirág, de la copiii de grădiniţă la cei mari, spectacolul lor fiind completat de dansatori din Peregul Mic. Capul de afiş al serii a fost cântăreţul de muzică de petrecere Postás Józsi Ungaria, iar ziua s-a încheiat cu bal stradal pe ritmurile formaţiei Romaband.

Programul de sâmbătă a început cu concursul de gătit la ceaun, organizat de această dată la ferma de bivoli. S-au înscris cinci echipe, fiecare cu reţetă proprie, iar juriul a acordat menţiune pentru Alianţa Creştin-Liberală şi Gumimacik, premiul III pentru Pro Pir Kult Turnu, premiul II pentru Pompierii pecicani, primul loc fiind câştigat de echipa Poliţiei Locale.

Pe scenă a avut loc o demonstraţie de Wing Tsun Kung Fu, urmată de spectacolul artistic prezentat de Romaflores, formaţii de dans modern din Sântana, formaţiile Clubului Copiilor Pecica, solistele Iunia şi Melisa Ţolea, trupa Forever şi fetele de la Zumba. 

Concertul Simonei Nae a început la ora 21 şi a fost urmat de o discotecă în aer liber până la ora 3.

În cadrul şedinţei festive de duminică a Consiliului Local Pecica s-au acordat câteva distincţii. Dr. Iancu Cartojan a primit Titlu de Excelenţă pentru activitatea ca medic de familie, iar Florentina Oacheşiu pentru anii petrecuţi în folosul comunităţii la fostul CAP Timpuri Noi şi apoi la biroul notarial din oraş.

În premieră, s-a acordat şi titlul de Familia Pecicană, pentru două cupluri care oferă un model pentru toţi pecicanii în ceea ce înseamnă o căsătorie lungă, bazată pe iubire şi respect reciproc. Este vorba despre familiile Gheorghe şi Alexandra Petrişor (căsătoriţi de 63 de ani) şi Ioan şi Margareta Budai (căsătoriţi de 62 de ani).




Comentarii (1)

hay andreea - la 22 08 2014 ora 17:16



a fost superb


Nume:
Comentariu:



Top news Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
prostanacu' în 07.05.17
Am citit aici despre atatea fenomene fiziologice incat imi vine si mie acum s ...
un nepriceput în 07.05.17
Ar fi bine domnule primar daca s-ar verifica proiectele de amenajare stradala ...
tractoristu' în 04.05.17
Cred ca s-ar intoarce greii literaturii romane in marmant daca ar citi inepti ...
Andreea Cristina în 27.04.17
trupa energy a obtinut si la santana locul 1 la dans de majorete si locul 1 l ...
Da în 20.04.17
E clar la nivelul la care este Antal trebuie sa scrie cineva răspunsuri! ...
Sincer în 20.04.17
Totuși as dori un răspuns primit de la primar!sau dl primar ignora ...
xxl în 19.04.17
Dar de strada 1 care strabate acest SAT cu impozite de oras nu faceti trotuar ...
cgiar în 19.04.17
pai acum 8-9 ani sa promis strand TERMAL laPecica si ::::a ajuns ferma de boi ...
minciuni în 19.04.17
ca de obicei ,primarul,minte cu nonsalanta si face propuneri mincinoase.apa s ...
anonim în 17.04.17
fratilor de politie si jandarmi...... atunci pompierii civili ce au facut la ...

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891