Flash news:
 
<< Înapoi


Pavilion gastronomic, loc de joacă, spaţii verzi noi şi parcări la Ferma de Bivoli (GALERIE FOTO)



01.09.15 de P. S.

Oraşul Pecica, împreună cu partenerii acestuia: administraţia locală a oraşului Mórahalom din Ungaria și Direcţiunea Parcului Naţional Kiskunság (Ungaria) a finalizat proiectul intitulat „Program complex de reabilitare a biotopelor de sărătură şi de apă pe terenuri ocrotite prin creşterea şi folosirea speciilor autohtone”, finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de cele două state membre intitulat în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013.

Proiectul cu acronimul ECOREHAB2 a avut o valoare totală de 931.927,60 euro, din care suma destinată părţii române a fost de 569.926,60 euro, contribuţia proprie fiind de 11.968,46 Euro (2,10%) şi s-a desfăşurat pe o durată de 35 luni.

Practic, acesta s-a realizat în două etape: prima a avut ca obiectiv construirea Centrului de Vizitare la Ferma de Bivoli, iar cea de a doua construirea și amenajarea de spații destinate activităților în aer liber si amenajarea de parcări cu drum de acces.

Inaugurarea oficială a fost făcută de primarul Petru Antal şi viceprimarul Miodrag Stanoiov, alături de managerul de proiect pe partea maghiară, Csonka Csaba, în prezenţa echipelor de proiect şi a presei.

În cadrul proiectului s-a construit un spaţiu acoperit pentru desfăşurarea de activităţi în aer liber (intitulat şi „pavilion gastronomic”, cu dotările aferente: 10 mese, 20 bănci, 10 ceaune, mobilier depozit, mobilier și dotări bucătărie exterioară pentru activităţi culinare tradiţionale), cu grupuri sanitare și parcare pentru personalul administrativ.

Având în vedere faptul că în ultimul an Ferma de Bivoli a avut peste 2500 de vizitatori din întreaga regiune și din străinătate, și a găzduit mai multe evenimente, s-a impus realizarea unui drum de acces, alături de parcări pentru autoturisme și autocare.

Au fost realizate şi trotuare noi, platoul de la intrare a fost pavat cu piatră cubică, s-au amenajat spaţii verzi noi,  cu sistem de irigare, fiind achiziţionat şi un tractoraş pentru tuns iarba. Alături de coşurile de gunoi existente s-au montat altele noi, precum şi un umbrar pentru ansamblul de bănci existent,  fiind extins şi sistemul de supraveghere video.

Proiectul a vizat şi cei mai mici dintre vizitatori, noul loc de joacă fiind testat chiar în ziua inaugurării de copii de la Grădiniţa P. N. 1.

Primarul Petru Antal spune că deşi iniţial multă lume nu a crezut în proiectul Fermei de Bivoli, aceasta a devenit o atracţie turistică a oraşului şi chiar a zonei şi se doreşte dezvoltarea acesteia.

„În viitorul apropiat, ne propunem ca în incinta Fermei de Bivoli să construim spații de cazare, destinate atât turiștilor care vor dori să rămână peste noapte aici, cât și organizării de tabere” a spus acesta, adăugând că nu a fost uitat nici proiectul ştrandului termal, doar că se caută soluţii de finanţare prin proiecte europene, sau cu ajutorul unui investitor.

„Resurse naturale avem, deci nu cred că va constitui o foarte mare problemă realizarea acestui proiect” a spus Petru Antal. 




Comentarii
Nume:
Comentariu:



Top news Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
prostanacu' în 07.05.17
Am citit aici despre atatea fenomene fiziologice incat imi vine si mie acum s ...
un nepriceput în 07.05.17
Ar fi bine domnule primar daca s-ar verifica proiectele de amenajare stradala ...
tractoristu' în 04.05.17
Cred ca s-ar intoarce greii literaturii romane in marmant daca ar citi inepti ...
Andreea Cristina în 27.04.17
trupa energy a obtinut si la santana locul 1 la dans de majorete si locul 1 l ...
Da în 20.04.17
E clar la nivelul la care este Antal trebuie sa scrie cineva răspunsuri! ...
Sincer în 20.04.17
Totuși as dori un răspuns primit de la primar!sau dl primar ignora ...
xxl în 19.04.17
Dar de strada 1 care strabate acest SAT cu impozite de oras nu faceti trotuar ...
cgiar în 19.04.17
pai acum 8-9 ani sa promis strand TERMAL laPecica si ::::a ajuns ferma de boi ...
minciuni în 19.04.17
ca de obicei ,primarul,minte cu nonsalanta si face propuneri mincinoase.apa s ...
anonim în 17.04.17
fratilor de politie si jandarmi...... atunci pompierii civili ce au facut la ...

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891