Olimpiadă Ţărănească cu copii români din Makó (GALERIE FOTO)

Olimpiadă Ţărănească cu copii români din Makó (GALERIE FOTO)

Duminică, în 29 iulie, Asociația „Îndrăznește să fii tu!” şi Autoguvernarea Românilor din Makó, cu sprijinul Primăriei Oraşului Pecica, a organizat, în premieră în oraş, „Olimpiada Ţărănească”.

Evenimentul găzduit de Ferma de Bivoli a fost dedicat unui număr de 30 de elevi români din oraşul maghiar Makó, însoţiţi de preşedintele autoguvernării, Birta Iulia şi alţi membri.

Olimpiada a debutat cu o proba gastronomică, care a fost, totodată, şi de îndemânare, de ungere a pâinii cu untură.

„Olimpiada Ţărănească” a continuat cu una forță: transportul cu roaba, iar cea de a treia probă a fost cea de talent artistic, unde Elisabeta Hauca şi eleva Krisztina Platin au îndrumat copiii în tainele desenului şi ale picturii pe pietre.

La acest eveniment au fost prezenți si voluntarii Crucii Roşii, care le-au dat copiilor lecţii de prim ajutor.

Eforturile copiilor au fost răsplătite cu diplome şi cu o delicioasă tocăniță preparată de membrii Ansamblului „Păstrătorii Tradiției” Seniori.

La eveniment, dar şi la premiere a fost prezent şi primarul Petru Antal.

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus ( )