Micile gimnaste pecicane pe podium

Micile gimnaste pecicane pe podium

Mai mulţi copii pecicani au participat sâmbăta trecută, la Chişineu-Criş, la cea de a patruzecea ediţie a Concursului internaţional interdisciplinar Cupa Crisius.

Clubul Copiilor Pecica a fost reprezentată la concursul de gimnastică aerobică, atât la probele de individual, cât şi la cele pe grupe.

La categoria individual feminin Joellin Petrişor a obţinut primul loc la clasa pregătitoare.

La categoria trio, clasa pregătitoare, elevele Adelina Dudaş, Diana Petre şi Valentina Ambraham s-au clasat pe prima treaptă a podiumului.

Tot la clasa pregătitoare, grupul format din Joellin Petrişor, Laviana Ene, Iasmina Nistor, Noemi Lucas şi Cristina Vârtaci au obţinut, în urma prestaţiei foarte bune, primul loc.

Adriana Murăraşu, Alexia Gabor şi Loredana Lucas au concurat la proba de trio, clasele III-IV, unde au obţinut locul al treilea.

Copiii pecicani au fost pregătiţi de prof. Andrada Bunaciu şi însoţiţi de părinţi.

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 10, micii gimnaşti vor se vor aduna la Pecica, la cea de a doua ediţie a Concursului de Gimnastică Aerobică „Cupa Fairplay”, competiţie organizată de Clubul Copiilor Pecica şi coordonată de prof. Andrada Bunaciu.

CATEGORIES
Share This

COMMENTS

Wordpress (0)
Disqus (0 )