Flash news:
 
<< Înapoi


Khader Baqleh a primit Trofeul Irisul Negru de la Prinţul Iordaniei (GALERIE FOTO)



08.03.16 de P. S.

ASR Prinţul Feisal Bin Al Hussein al Iordaniei i-a înmânat luni seara Trofeul „Irisul Negru” lui Khader Baqleh, tânărul înotător de origine pecicană fiind numit  Tânărul sportiv al anului 2015 în Regatul Haşemit al Iordaniei (Young Achiever, Male).

„Premiile recunosc şi promovează excelenţa sportivă, iar puterea şi profunzimea celor cinci finalişti dovedesc nivelul talentelor de talie mondială pe care suntem mândri să îi numim iordanieni” a spus prinţul în calitate de preşedinte al Comitetului Olimpic Iordanian la gala de decernare organizată la un hotel de cinci stele din capitala Amman.

Khader Baqleh a fost lăudat pentru numeroasele rezultate obţinute la competiţii internaţionale, fiind scos în evidenţă  faptul că este primul înotător iordanian care a atins timpii de calificare  pentru Olimpiadă.

La dineul de gală au participat oficialităţi de la federaţiile sportive din Iordania, reprezentanţi ai presei, dar şi membrii de familie ai celor decoraţi cu trofeul denumit după floarea oficială a ţării, programul fiind completat de momente muzicale.

În cursul serii au fost acordate premii pentru cel mai bun sportiv din 2015, cea mai bună sportivă, cel mai bun tânăr sportiv, cea mai bună tânără sportivă şi cel mai bun sportiv paralimpic.

Premiul a fost înfiinţat în 2005 pentru a recunoaşte şi încuraja excelenţa în sport, la ediţia din acest an fiind înregistrate un total de 500 000 de voturi din partea publicului.

Familia Baqleh: Bishara, Judit, Talita, dar şi bunica din Pecica, Elisabeta Brezan, sunt foarte mândri de Khader şi recunoscători tuturor celor care l-au ajutat cu un vot în obţinerea Trofeului „Irisul Negru”.




Comentarii
Nume:
Comentariu:



Top news Pecica




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

Ultimele comentarii
Serios în 14.08.17
Ar trebui sa luam exemplu de la Nadlac referitor la modul civilizat și e ...
Jeanvaljean în 13.08.17
Panem et circenses...
Ghiar în 11.08.17
Și la taverna pecicana parcarea a cui este?a primăriei sau restaura ...
Wulan Sari în 02.08.17
Buna, Numele meu este Wulan Sari, am fost victima unei fraude în mâ ...
xxl în 29.07.17
alo primaria ati dat aprobare pt. utilizarea spatiului
xxl în 29.07.17
servirea ca la tarani cu mesele pe spatiul verde marca prodan
mirificu în 01.07.17
in 45 de autobuz minute nu apuci nici sa stranuti ca sa iasa microbii..aloo g ...
bla bla în 29.06.17
vai de ei pomul sa rupt pt ca era prea uscat nu din cauta vizejiei. daca prim ...
pt xxl în 28.06.17
cum sa nu scriem adevaratii se plmba de acasa la medic
xxl în 26.06.17
NU MAI SCRIETI NOUTATI DIN PECICA CE EVENIMENTE SUNT IN PIATA CUM SAU DISTRA ...

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@news-ar.eu
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891